Credincioșii ortodocși din Rogerius s-au trezit de Bobotează în mijlocul unui război între preoții a două parohii care își dispută acelaşi teritoriu. Ctitorul bisericii de lângă Spitalul Municipal, Ciprian Mega, revendică împrejurimile acesteia, spre nemulțumirea preoților altor parohii din zonă, care își văd periclitate încasările, fără ca episcopul Sofronie să intervină în scandal.

Răfuiala dintre parohi a început în decembrie, când preoții Bisericii Albastre au fost șocați să vadă că oameni ai Bisericii Sf. Spiridon le-au încălcat „granița” trasată încă din comunism. Mesagerii au lipit la intrarea în blocuri anunțuri cu ziua și ora când va trece preotul Ciprian Mega cu crucea pentru sfințirea caselor de Bobotează. Oamenii părintelui Gheorghe Nemeș le-au rupt, dar apoi au reapărut!

Consternați, credincioșii au primit în locuinţe ce preot au vrut. „Pe unele străzi am ajuns primii, pe altele după ceilalţi, și totuși pe noi oamenii ne-au poftit înăuntru. Ar trebui să le dea de gândit de ce ne-au deschis nouă, nu lor”, zice părintele Mega despre vrăjmaşi.  

Popă contra popă

Mai mulți credincioși înseamnă mai mulți bani! Înființarea unei noi parohii s-a făcut întotdeauna cu opoziția preoților deja instalați. Fostul preot Roman Pintea din Velența I a sabotat cum a putut construirea bisericii din Parcul Țăranilor, iar părintele Gheorghe Nemeș, de la Biserica Albastră, în prezent pensionar, s-a opus ridicării Bisericii Sfinții Trei Ierarhi din strada Șelimbărului. Ginerele acestuia, Viorel Samașca Nemeș, se confruntă acum cu o provocare similară.

Lucru unic în Bihor, unde construirea unui lăcaș de cult durează decenii, preotul Ciprian Mega (foto) a ridicat în doar 8 luni, în plină pandemie, o biserică în stil mușatin pe locul bisericuței de lemn de lângă Spitalul Municipal. Lucrarea a fost finanțată chiar de preot, din bani câștigați pe filme produse anterior ca regizor, și de la credincioși arondați la Biserica Albastră din strada Locomotivei, Sfinții Trei Ierarhi (strada Șelimbărului), Acoperământul Maicii Domnului (str. Constantin Negruzzi) sau chiar Biserica cu Lună (din centru).

„Am cerut în repetate rânduri Episcopiei să facă o rearondare a parohiilor. Pentru că nu am primit răspuns, conform unui principiu bisericesc, am acționat cum am considerat că ar fi dorit superiorii ierarhici”, explică Mega. Preotul și-a apreciat limita parohiei la jumătatea distanței față de bisericile vecine, iar în decembrie a mers cu crucea pe la credincioșii din aceste „hotare”.

Moșteniri din comunism

Reprezentanții Bisericii Albastre au reclamat Protopopiatului Oradea încălcarea teritoriului. „Biserica de lemn a fost construită pentru Spitalul Municipal, nu pentru o parohie nouă. Nu e corect să rupă din a noastră”, spune un apropiat al acestora, care refuză să facă declarații presei.

Protopopul Simion Goga a promis reclamanților că după sărbători va cere sancționarea vinovatului, dar probabilitatea e minimă. Apropiat de părintele Nemeș, însuși episcopul Sofronie Drincec, care a slujit în decembrie în Biserica Albastră, a evitat să intervină în conflict.

Explicația e simplă. „În comunism, în Rogerius aveau parohii doar Biserica Albastră și Biserica cu Lună. De la acestea au luat sectoare bisericile construite ulterior. Corect ar fi ca PS Sofronie să-i dea sector și lui Mega, așa că preferă să nu intervină”, explică un cleric.

Biserica cu Lună păstorește și acum câteva blocuri din strada Transilvaniei. „Eu nu mă opun să le ia Mega, dar atunci să preia și preotul de pe acest sector”, spune parohul Bisericii cu Lună, Teodor Cristea (foto). Motivul este, evident, financiar: biserica sa ar rămâne cu câteva blocuri din Bulevardul Dacia și casele dintre strada Iuliu Maniu și Universitate, insuficient să susțină patru preoți și trei diaconi.

Războiul continuă

Preotul Ciprian Mega refuză să preia alt preot pe lângă colegul său, Nicolae Tudor. „Biserica Sfântul Spiridon e singura din Oradea care nu este plătită de stat. Totul e susținut de credincioși”, argumentează acesta.

Părintele zice că, în ciuda opoziției preoților de la Biserica Albastră, rearondarea parohiilor ar fi un act de dreptate. „Preotul Gheorghe Nemeș (foto) își arogă un sector arondat parohiei sale acum câteva zeci de ani, când în cartier nu erau alte biserici. Atitudinea lui e cunoscută. Când era membru al Consiliului Local a fost singurul care s-a împotrivit construirii de biserici în Rogerius”, acuză Mega.

La fel de necruțător e şi cu urmaşul lui Nemeş, actualul paroh Viorel Samașca Nemeș. „Singurul amănunt care contează în biografia lui este că a devenit ginerele celui pe care Securitatea comunistă l-a impus în anii ʼ80 paroh într-un cartier în plină dezvoltare”, acuză parohul de la Sf. Spiridon.

Preotul e hotărât, aşadar, să își păstreze sectorul oricât s-ar împotrivi vecinii, dar numai credincioșii vor decide şi cui îşi vor deschide ușile, şi cui îşi vor da obolul...