Răzbunarea "Fratelui"

Ceea ce de multe ori se explică prin hoţie se întâmplă, de fapt, din prostie ori lene. E şi cazul cererilor pe care Episcopia Romano-Catolică le-a făcut încă din 2002 pentru două proprietăţi ale Consiliului Judeţean - Filarmonica şi fosta Policlinică Mare - dar în legătură cu care Comisia specială pentru retrocedarea bunurilor cultelor religioase din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor nu s-a pronunţat până acum.

Întrucât dreptul de proprietate al CJ e blocat, iar clădirea fostei Policlinici, monument arhitectonic aflat în plin centrul oraşului, se surpă fără a putea investi niciun leu în reabilitarea ei, preşedintele Radu Ţîrle a hotărât să pună capăt indolenţei Comisiei de la Bucureşti, deschizându-i un proces pentru a o obliga să ia o decizie. Şi, dacă va "mirosi" că au trenat intenţionat lucrurile, e decis să le facă membrilor acesteia şi o plângere penală, pentru a-i trimite după gratii şi a recupera prejudiciul. Ceea ce, într-un stat în care o instituţie îşi bate joc de o alta şi de cetăţeni, ar fi o adevărată premieră...

Revendicare cu cântec...

Episcopia Romano-Catolică a revendicat Filarmonica în 2002, în baza OG 94/2000, depunând la Comisia specială de retrocedare din cadrul ANRP, subordonată direct primului-ministru, o solicitare prin care pretindea că în 1894 proprietarul clădirii din strada Moscovei 5 era aşa-numitul Capitlu de Rit Latin, o conferie de călugări nesubordonată, însă, Episcopiei. Tot în 2002 se declanşa un teribil scandal după ce Consiliul Judeţean, condus atunci de actualul vicepreşedinte Alexandru Kiss, aloca pentru reabilitarea clădirii 4,75 milioane lei (sumă echivalentă acum cu 1,5 milioane euro). Motivul? Deoarece legea interzicea investiţiile în clădiri revendicate, Kiss era bănuit că dorea să predea imobilul către Episcopie ca nou-nouţ.

Au trecut încă patru ani până să se descopere că Episcopia cerea ce nu i se cuvenea. În 2006, consilierul prefectului Ilie Bolojan, Ioan Câmpan, împreună cu istoricul Augustin Ţărău (foto), a săpat în arhive până a reconstituit circuitul imobilului. Actele din secolul XIX demonstrau că aşa-numitul Capitlu de Rit Latin deţinea doar o parte din clădire, "dimpreună cu finanţele judeţului, în părţi egale", proprietatea fiind - aşadar - una comună, a unei instituţii bisericeşti şi a unei instituţii a statului.

În 1919, atât ordinul călugăresc, cât şi statul, au vândut o parte din clădire unui anume Barna Miklos. În fine, în 1948 naţionalizarea imobilului nu s-a făcut în baza articolului de lege referitor la bunurile bisericeşti, ci în temeiul celui ce viza obiectivele industriale, expropriat fiind nu Capitlul ori Episcopia, ci Tipografia Sonnenfeld & Seidman, adică firma afaceriştilor care cumpăraseră imobilul în perioada interbelică.

... şi cu tupeu

În cazul fostei Policlinici din strada Republicii 35, Episcopia a pretins, tot în baza OG 94/2000, că imobilul fusese construit, ca fostul spital de boli infecţioase, de Ordinul Călugărilor Mizericordieni. Însă acelaşi Ioan Câmpan (foto), devenit între timp consilier al preşedintelui CJ Radu Ţîrle, avea să descopere în 2009 că revendicarea era complet mincinoasă.

Actele ce demonstrau adevărul fuseseră întocmite, culmea, de administraţia maghiară, acestea atestând că imobilul a fost edificat în 1899-1900 ca Palat al Finanţelor la comanda şi în beneficiul Statului Maghiar, pe un teren expropriat în 1898 de la Mizericordienii care nu-şi plătiseră impozitele. Ca atare, conform Tratatului de Pace de la Trianon, încheiat după primul război mondial, clădirea a trecut automat, ca toate bunurile din Transilvania ale statului maghiar, în proprietatea Statului Român.

Mai mult, şi legislaţia actuală contrazice orice pretenţie a Episcopiei, OG 94 stipulând că "sunt considerate abuzive doar acele preluări de proprietăţi care s-au produs între 6 martie 1945 (n.r. - data instaurării comunismului) şi 22 decembrie 1989 (n.r. - data prăbuşirii)". Or, nici vorbă ca naţionalizarea să se fi făcut în 1945, de vreme ce din 1919 clădirea deja aparţinea Statului Român, care o folosise în perioada interbelică!

Ruină-monument

Faptul că nu îşi poate exercita drepturile de proprietar, iar fosta Policlinică (monument arhitectonic), evacuată în urmă cu trei ani, a ajuns o ruină, a determinat conducerea CJ să solicite, încă din 2009, o expertiză a Inspectoratului Teritorial în Construcţii care să ateste starea avansată de degradare, în speranţa că astfel va "sensibiliza" Comisia de la Bucureşti să ia o decizie.

Încheiat la 26 ianuarie 2010, raportul de expertiză atestă că faţadele sunt degradate grav, având ornamente, tencuială, jgheaburi şi burlane care pot să cadă oricând, compromiţând şi mai mult integritatea clădirii, şi periclitând totodată siguranţa trecătorilor. De asemenea, planşeul etajului II are grinzile prăbuşite, ceea ce apasă şi peste planşeul primului etaj, ţiglele acoperişului sunt sparte, iar ţevile sunt fisurate, fapt care a dus la inundarea subsolului. Printre măsurile dispuse de ITC se numără "îndepărtarea de pe faţadă a bucăţilor de tencuială şi a ornamentelor crăpate şi umflate, montarea unei plase de siguranţă şi realizarea reparaţiei capitale necesare".

Răspunsuri copy-paste

Strădania CJ de a demonstra că are grijă de proprietatea sa n-a avut, însă, niciun efect asupra Comisiei de la Bucureşti, cum tot fără ecou au rămas şi adresele în care cerea urgentarea luării unei decizii. "Din 2008 până în 2011 am trimis tot la trei luni câte o adresă la ANRP, prin care rugam membrii Comisiei să emită o decizie. Degeaba!", spune preşedintele CJ, Radu Ţîrle.

"Răspunsurile Comisiei au fost copy-paste unul după celălalt. Cu excepţia datelor, toate au acelaşi conţinut", arată şi şefa Compartimenului Patrimoniu al CJ, Teodora Baş (foto), punând la dispoziţia BIHOREANULUI corespondenţa doveditoare. Un exemplu relevant e chiar ultimul răspuns, dat cu o întârziere de trei luni: "Ca urmare a cererii dvs. nr. 7.504/18.08.2011, înregistrate la Secretariatul Tehnic al Comisiei cu nr. 1.079/C/2011, prin care ne solicitaţi stadiul soluţionării dosarului aferent cererii de retrocedare 32/C/2002, vă facem cunoscut că, şi la momentul actual, dosarul se află în faza de completare cu actele necesare soluţionării, conform procedurii administrative prevăzute de OG 94/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Nu în ultimul rând, vă aducem la cunoştinţă că instituţia noastră va face în continuare demersurile necesare în vederea urgentării procedurilor administrative de soluţionare a dosarului, iar la data la care acesta va fi complet, acesta urmează a fi reanalizat de către membrii Comisiei în vederea stabilirii unei soluţii. Semnează Preşedintele ANRP, Daniel Anghel".

Apă de ploaie, impresia lăsată de Comisie şi de conducerea ANRP fiind că tergiversează lucrurile cu totul nejustificat. "Când noi amintim că ei trebuie să ia o decizie, ei ne cer să trimitem acte pentru completarea dosarului pe care deja le-am mai trimis. Am ajuns să trimitem de 3-4 ori aceleaşi acte pe care, probabil, le-au pierdut", spune Teodora Baş.

La Tribunal

Nepăsarea conducerii ANRP l-a revoltat pe şeful CJ atât de mult încât a formulat o plângere prealabilă împotriva Comisiei, iar pentru că aceasta nu a reacţionat nici aşa, a cerut acordul consilierilor judeţeni pentru a-i deschide un proces. Joia trecută, toţi consilierii au aprobat solicitarea lui Ţîrle, în unanimitate, astfel încât cererea de chemare în judecată va fi înregistrată săptămâna aceasta la Tribunalul Bihor, instanţa pe raza căreia se află clădirile în litigiu.

"Nu mai putem aştepta încă 10 ani, fiindcă Policlinica s-ar putea să nu mai existe până atunci. E inadmisibil ca o instituţie a statului să-şi bată joc de o altă instituţie a statului. Nu am cerut Comisiei o soluţie favorabilă nouă, ci să dea o soluţie", spune Ţîrle. El e atât de hotărât să pună capăt indolenţei conducerii ANRP încât declară că, dacă va afla că tergiversarea a fost intenţionată, nu va ezita să facă plângeri penale nominale pentru toţi membrii Comisiei, făcându-i pasibili şi de închisoare, dar şi de plata prejudiciilor. Care, socotind anii în care CJ a plătit chirii pentru unele servicii proprii care nu au sedii, dar şi costurile degradării clădirilor, ar fi de ordinul sutelor de mii de euro.

La rându-i, BIHOREANUL a solicitat lunea trecută punctul de vedere al ANRP, atât telefonic, cât şi prin e-mail şi fax, dar până vineri fără niciun succes. Poate tocmai fiindcă şefilor Autorităţii le-ar fi aproape imposibil să spună, într-o săptămână, de ce au "frecat-o" timp de un deceniu întreg...

În timp ce Consiliul Judeţean se luptă nu doar cu Episcopia Romano-Catolică pentru propriile clădiri, ci şi cu ANRP, instituţia e obligată să achite sume considerabile pentru închirierea unor spaţii în care diverse structuri din subordinea sa, care nu au sedii, să-şi poată desfăşura activitatea. Astfel, pentru găzduirea Muzeului Ţării Crişurilor în Palatul Baroc CJ plăteşte 6.000 euro pe lună, după ce ani întregi a achitat 8.000 lei lunar pentru secţiile de Oftalmologie şi ORL ale Spitalului Judeţean din strada Republicii (până anul trecut, când unitatea a intrat în subordinea Consiliului Judeţean), plus 6.000 lei pentru sediul din strada Snagovului al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. De asemenea, pentru un imobil din strada Traian Lalescu, închiriat tot de la Episcopia Romano-Catolică, CJ plăteşte lunar 15.000 lei, iar pentru Şcoala specială nr. 3 din strada Cuza Vodă achită o chirie de 10.000 lei Comunităţii Evreieşti. "Nivelul chiriilor pe care le plătim pentru spaţiile necesare unor structuri ale Consiliului se ridică lunar la 14.000 euro", spune Teodora Baş.