Vestea că după o întrerupere de patru ani fostul director Călin Puia va reveni la şefia Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor a fost primită cu groază, la începutul anului, de o parte a angajaţilor. Motivul? Nu atât faptul că Puia are ştampila de fost "penal", cât stilul de conducere discreţionar.

Presimţirile celor ce se temeau că nu s-a schimbat s-au adeverit rapid: în doar trei săptămâni de la recuperarea funcţiei, Puia a declanşat un mic cutremur, iniţiind restructurarea instituţiei. Pentru eficienţă, zice directorul, acuzat că urmăreşte, de fapt, concedierea unor subalterni incomozi.

Repus în drepturi

Pe 3 ianuarie, printr-o dispoziţie a preşedintelui Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan, Călin Puia redevenea director general al DGASPC, funcţie pe care o ocupase din 2012 până în 2018, când şeful de atunci al CJ Bihor, Pasztor Sandor, l-a înlocuit cu interimara Camelia Gaciu. Motivul? Mazilit fiindcă ar fi ascuns inculparea sa într-un proces penal, dosarul a fost soluţionat de Curtea de Apel Oradea la finele anului trecut, printr-o achitare, aşa că potrivit Codului Administrativ Puia trebuia repus în drepturi.

De fapt, cazul viza fapte mult mai vechi. Aşa cum BIHOREANUL arăta la acea vreme, în 2013 Centrul pentru Resurse Juridice din Bucureşti dezvăluise că înainte cu un an şeful DGASPC ar fi muşamalizat abuzuri comise de 6 instructori educatori asupra a 18 adolescenţi internaţi în Centrul pentru Copii cu Probleme Psihosociale de pe strada Traian Lalescu din Oradea. Şi, deşi avea cunoştinţă de faptele lor, Puia nu a sesizat procurorii.

Copiii au declarat că angajaţii i-au "abuzat fizic şi emoţional", lovindu-i cu capul de perete, schingiuindu-i cu "detectorul de minciuni", adică le-au prins în uşă degetele de la mâini când au fost suspectaţi că ar fi minţit, şi i-au închis noaptea în dormitoare aşa că au trebuit să-şi facă nevoile în găleţi, ba chiar i-au oprit să meargă la şcoală.

"Puşi la zid, vânaţi"

"Dl Puia nu a luat nicio măsură faţă de personalul CPCPP în vederea soluţionării cazului pe cale legală", a scris într-un memoriu adresat conducerii CJ Bihor la finele lunii trecute o angajată a DGSPC, nemulţumită că, imediat după revenirea în funcţie, Puia a început o prigoană împotriva sa şi a altor colegi implicaţi în scandalul de acum un deceniu.

Laura Mezei, DGASPCFostă membră a Corpului de Control al DGSPC în 2013, acum inspector de specialitate în Serviciul de Evaluare a Copiilor în vederea încadrării în grad de handicap, semnatara petiţiei, Laura Mezei (foto), susţine că directorul a ordonat modificarea organigramei instituţiei doar pentru a scăpa de angajaţi incomozi.

"Noua organigramă pune pe liber toţi angajaţii care l-au deranjat... Prevede desfiinţări de posturi în mod abuziv, dar şi înfiinţarea altor posturi, adică disponibilizează şi angajează în acelaşi timp", a scris Mezei, concluzionând: "Suntem pedepsiţi, puşi la zid şi vânaţi pentru că am avut curajul să sesizăm nereguli, mârşăvii, abuzuri".

Deocamdată, n-a primit niciun răspuns la memoriu, BIHOREANUL aflând că sarcina de a i-l da l-a primit secretarul judeţului, Carmen Soltănel, care este şi preşedinta Comisiei judeţene pentru protecţia copilului, iar aceasta încă nu l-ar fi redactat.

Inspectori supraîncărcaţi

Femeia s-a plâns însă şi BIHOREANULUI, reclamând că restructurarea vizează desfiinţarea a cinci posturi, din care trei ocupate de ea şi de alţi doi colegi care la proces au depus mărturii împotriva lui Puia, şi anume psihologul Speranţa Luca şi inspectorul Ştefan Goţia. "Adevăratul motiv al modificării organigramei este răzbunarea, pentru că la proces am declarat că dl Puia nu a sesizat Parchetul după ce i-am înaintat raportul de control la Centrul din strada Lalescu", spune Mezei.

Funcţionara afirmă că serviciul în care activează va fi restructurat deşi şefa acestuia, Livia Ţepele, nu a propus reducerea posturilor. "Potrivit noii organigrame, din trei posturi de asistent social vor rămâne două, deşi avem şi atribuţii de manager de caz, adică de a întocmi documentaţia pentru copiii cu handicap. În Bihor avem 1.400 beneficiari şi legea spune că trebuie un manager la 50, iar noi ne ocupăm de peste 460 beneficiari fiecare", spune Mezei.

Culmea este, potrivit femeii, că în acelaşi timp DGASPC înfiinţează alte 198 posturi, pentru care a şi anunţat concursuri de angajare.

"Este o răzbunare"

La rându-i, psiholoaga Speranţa Luca, de la Serviciul Management de Caz pentru copiii din sistemul rezidenţial, afirmă că în această structură sunt 11 inspectori şi trei posturi vacante, iar şefa structurii, Szanto Ildiko, a propus doar desfiinţarea acestora din urmă.

Totuşi, noua organigramă prevede şi desfiinţarea a două posturi de psihologi ocupate. Motivul oficial, spune Luca, este că "volumul de muncă s-a diminuat" după ce anul trecut au fost desfiinţate centrele rezidenţiale, iar copiii mutaţi în căsuţe de tip familial, care au propriii psihologi.

"Conducerea consideră că munca noastră s-ar suprapune cu a acestora, dar decizia este o răzbunare pentru că în trecut am raportat abuzurile de pe Lalescu", spune psiholoaga.

Resemnare

Un alt angajat al cărui post va fi desfiinţat a refuzat să facă declaraţii, motivând că "aş avea zile fripte", iar altele două consideră că modificarea organigramei este "o decizie managerială" pe care nu o consideră îndreptată împotriva lor, pentru că nu au avut niciun conflict cu directorul, ea fiind însuşită, de altfel, de întregul Colegiu Director al DGASPC, format din aproape 20 de persoane.

Oricum, zic oamenii, reorganizarea a fost deja avizată de Ministerul Muncii pe 27 ianuarie, iar pe 30 ianuarie aprobată de CJ Bihor, aşa că va fi pusă, oricum, în aplicare. "Ceea ce sperăm noi este că pentru cele cinci posturi concursurile vor fi corecte", spune o funcţionară. Deocamdată, însă, nu au fost fixate nici data acestora, nici comisiile de notare.

"De ce să tăiem frunze la câini?"

"Poveşti de cancan", spune Puia despre acuzele ce i se aduc, afirmând că restructurarea trebuia făcută încă din vara anului trecut, când centrele rezidenţiale pentru copii au fost desfiinţate, iar numărul "beneficiarilor" redus atât prin faptul că grosul lor (853 din 988) au ajuns în plasament familial sau în grija unor asistenţi maternali, cât şi prin faptul că "nu au mai intrat în sistem noi beneficiari".

"E o chestiune de eficienţă în cheltuirea banilor publici. Dacă nu ai obiectul muncii, de ce să tăiem frunze la câini?", zice directorul, susţinând că propunerile de modificare a organigramei "au venit de jos în sus", deci nu a urmărit să se răzbune pe cineva. De altfel, precizează el, angajaţii ale căror posturi se vor desfiinţa pot nu doar să se prezinte la concursuri, ci şi să conteste decizia în justiţie.

Pe de altă parte, Puia susţine că DGASPC face şi angajări pentru că a intrat în vigoare Legea 7/2023, care impune şi dezinstituţionalizarea celor 359 adulţi cu handicap, adică desfiinţarea centrelor rezidenţiale destinate acestora, după modelul celor pentru copii. "Aceste centre au fost preluate de la fundaţiile care le administrau contra-cost, dar fără personal, de aceea vom angaja 198 de oameni care să-i îngrijească", spune directorul, hotărât să nu dea înapoi nici măcar cu un pas. Ci dimpotrivă, să continue dur, ca buldozerul...


ŞI PENAL, ŞI DISCIPLINAR
Achitat, neprobat, nevinovat...

Călin Puia a fost schimbat în 2016 de la şefia DGASPC, când a fost inculpat pentru abuz în serviciu şi omisiunea sesizării organelor judiciare, obligaţie pe care o avea în fişa postului. În decembrie 2022, Curtea de Apel Oradea l-a achitat pentru prima acuzaţie, CCR stabilind că abuzul în serviciu poate fi pedepsit doar când este prevăzut prin norme cu putere de lege, iar pentru cealaltă l-a sancţionat cu un simplu avertisment. "Am fost nevinovat", susţine acum Puia, motivând că nu i-a denunţat pe angajaţii Centrului din strada Lalescu deoarece aceasta a fost rezoluţia Serviciului juridic al DGASPC.

În schimb, judecătorii i-au găsit vinovaţi pe toţi cei şase angajaţi acuzaţi de rele tratamente împotriva minorilor, cinci fiind condamnaţi la închisoare cu suspendare, iar unul sancţionat cu amendă administrativă.

Pe de altă parte, fosta conducere a CJ Bihor i-a imputat lui Puia şi că a dat contracte cu dedicaţie unor firme, acesta ripostând că împotriva sa nu a fost prezentată nicio probă, iar foştii şefi ai administraţiei judeţene nu l-au reclamat Parchetului. "Dimpotrivă, au continuat să lucreze cu aceleaşi firme", zice el.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!