Mii de petarde, artificii și pocnitori interzise au fost confiscate de poliţiştii bihoreni în urma unor razii organizate în ajun de Anul Nou, atât în Oradea, cât şi în alte localităţi din judeţ. 

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, acţiunile s-au derulat mai ales în jurul pieţelor, bişniţarii fiind prinşi în timp ce vindeau articole pirotehnice din portbagajul maşinilor.  

Un orădean de 49 ani a fost prins pe strada Mihail Kogălniceanu, alţi doi pe B-dul Dimitrie Cantemir din Oradea, în apropierea Pieţei Cetate, un alt vânzător, tot orădean, a rămas fără „marfă” în Sânmartin, iar un tânăr de 22 ani din Ciumeghiu, lângă Piaţa Salonta.

„Pe strada Olimpiadei din municipiul Oradea, polițiști de ordine publică orădeni au depistat în trafic doi bărbați de 31 și 32 de ani, în timp ce transportau cu un autoturism 8 baterii de artificii și 1.200 de petarde”, se precizează în comunicatul Poliţiei. 

Un bărbat din localitatea Roşiori nu a apucat să ducă articolele pirotehnice la vânzare. În dimineaţa zilei de 31 decembrie, omul s-a trezit la uşă, în loc de colindători, cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care i-au percheziţionat locuinţa, confiscându-i nu doar sute de petarde, ci şi aproape 3 kilograme de tutun de contrabandă. 

În total, în urma acţiunilor, poliţiştii au confiscat peste 6000 de articole pirotehnice interzise, care au fost ridicate în vederea confiscării, și în fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal. Ancheta este continuată de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase sub supravegherea procurorilor.