Trecută printr-un proces de reabilitare energetică și de modernizare a mai multor sisteme și instalații, clădirea din Parcul Traian nr. 5 în care funcționează Prefectura Bihor și, pentru încă câteva luni, și Consiliul Județean, a ajuns la un consum energetic cu 60% mai mic, reducând totodată emisiile de dioxid de carbon cu peste o treime.
Inițiat în mandatul fostului prefect Dumitru Țiplea, proiectul în valoare de aproape 12 milioane lei, din care 10,62 milioane lei din fonduri europene, a fost finalizat cu patru luni înainte să expire ultimul termen din PNRR.
„Își fac datoria”
„Azi dimineață am ajuns aici la ora 7.20 și am fost surprins să văd oameni care deja erau la muncă. Asta înseamnă că își fac datoria. Aici aveți o echipă, o mână de oameni foarte buni”, i-a lăudat directorul adjunct al Direcției Relații cu Prefecturile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Corneliu Alexandru (foto), pe angajații Prefecturii Bihor, într-o conferință de presă desfășurată joi, cu prilejul încheierii proiectului pentru reabilitarea energetică a clădirii din Parcul Traian în care funcționează Instituția Prefectului și, încă 2-3 luni, și Consiliul Județean Bihor.
Oficialul din MAI a ținut să remarce că Prefectura Bihor este una dintre cele mai eficiente dintre cele 42 din țară, aceasta fiind, de altfel, prima care a depus un astfel de proiect, cu finanțare prin PNRR, în luna decembrie a anului 2022.
De altfel, în întreaga țară doar 14 prefecturi au mai depus asemenea proiecte prin care, cu bani europeni, sunt rezolvate problemele clădirilor în care funcționează.
„Am și o nemulțumire”
Despre lucrările propriu-zise, începute în septembrie 2024 - după soluționarea unor contestații și declararea drept câștigătoare a licitației pentru executarea lor a firmei Construcții Bihor -, prefectul Marcel Dragoș (foto) a subliniat că acestea s-au derulat cu „provocări”.
„Atât angajații noștri, cât și cei ai Consiliului Județean au continuat să lucreze în clădirea aflată în șantier și a fost o înțelegere între noi și constructor așa încât să nu ne încurcăm unii pe alții. A trebuit să se lucreze și la fațada interioară, într-o curte foarte mică, iar macaraua care a ridicat materialele de construcții a fost pusă în stradă”, a explicat prefectul.
Marcel Dragoș a afirmat, însă, că are și o nemulțumire, și anume că din cauza contestațiilor care au trenat începerea proiectului, din acesta a trebuit să fie exclusă reabilitarea interioară a sălii mari de ședințe. „Pentru mine este o provocare să găsim totuși o sursă de finanțare așa încât și această sală să ne facă cinste”, a spus el.
„De calitate”
Invitat în calitate de proprietar al firmei Construcții Bihor, cea care a executat lucrările, fostul prefect Gavrilă Ghilea (foto) a ținut să amintească acest detaliu, spunând că „satisfacția mea este cu atât mai mare cu cât câțiva ani buni mi-am desfășurat activitatea în această instituție”. „Am făcut, zic eu, o lucrare de calitate”, a mai spus fostul prefect.
Proiectul de reabilitare energetică a clădirii Prefecturii, au explicat managerul de proiect Adrian Simu și un alt funcționar, Mircea Moldovan, asistent manager de proiect, a vizat reabilitarea a 4.254 metri pătrați ai clădirii construite în stil baroc în sec. XVIII cu funcțiunea de „Casă a Comitatului”.
Lucrările au constat în reabilitarea termică a anvelopelor clădirii, modernizarea sistemului de climatizare și ventilare a aerului, a sistemului de iluminat, instalarea de sisteme alternative - cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură - pentru producerea energiei electrice, precum și a unui sistem alternativ de producere a apei calde și a unui sistem de management energetic integrat, care permite ca de pe o tabletă să fie identificată orice funcționare anormală a unei prize sau a unui întrerupător.

De asemenea, acoperișul a fost complet înlocuit, a fost introdusă o rețea de fibră optică ce permite creșterea de 200 de ori a vitezei transferului de date - detaliu important mai ales în împrejurări precum cele electorale ori în situații de urgență, când se transmit volume mari de date, inclusiv video și audio.
Nu în ultimul rând, clădirea a fost dotată și cu o instalație de iluminat arhitectural ce permite „colorarea” clădirii, sistemul putând fi folosit cu ocazia marcării simbolice a unor zile oficiale sau a unor campanii de informare ori conștientizare. Constând într-o instalație de automatizare și opt lămpi de tip LED, sistemul a fost donat de una dintre firmele angajate de Construcții Bihor în subantrepriză - SC Acom Distribuție - pentru a realiza sistemele electrice și rețeaua de fibră optică.

Va găzdui servicii ale Poliției
Întrebat de BIHOREANUL cu privire la spațiile ce vor fi eliberate prin mutarea Consiliului Județean în noul sediu din clădirea fostei Policlinici Mari, și aceasta reabilitată tot cu bani europeni de administrația județeană, prefectul Marcel Dragoș a lămurit că această mutare va avea loc în următoarele 2 - 3 luni, iar în birourile vor fi oferite Poliției Bihor, pentru structuri „cazate” în prezent în clădiri ale altor entități, contra cost.
„Cei de la Consiliul Județean sunt în etapa de realizare a mobilierului și cred că în iunie - iulie se pot muta. Cu Inspectoratul Județean de Poliție Bihor, care plătește chirii pentru unele servicii, am ajuns la concluzia că o parte dintre ele să se reloce în această clădire”, a spus prefectul. Este vorba despre Serviciul Logistic și despre Serviciul Administrativ al Poliției Bihor.