După ce cu o zi înainte fostul ministru delegat pentru Învăţământul Superior, Mihnea Costoiu, a declarat că Ministerul şi Comisia Naţională de Etică au stabilit că Ioan Mang a plagiat şi că a şi fost sancţionat pentru acest fapt, preşedintele PSD Bihor susţine, într-o declaraţie pentru BIHOREANUL, că fostul ministru "vorbeşte prostii", deoarece el nu a primit niciun verdict, şi a adăugat că dacă acesta nu îşi retrage spusele îl va da în judecată.  

"Domnul Costoiu a vorbit prostii, n-a fost niciodată vorba despre lucrarea mea de doctorat", a spus Mang cu referire la declaraţiile fostului ministru, preluate greşit de o parte a presei centrale, care relata că acesta s-ar fi referit la teza de doctorat a lui Ioan Mang, nu la o lucrare ştiinţifică publicată de profesorul orădean.

"Pe site-ul Ministerului nu există niciun răspuns şi nici eu nu am primit niciun răspuns, niciun verdict, nicio decizie în aceşti doi ani. Am încercat să-l sun pe domnul Costoiu, o să mai încerc să-l contactez, să corecteze informaţia pe care a dat-o sau să-mi dea decizia despre care a vorbit, sau în caz contrar o să-l dau în judecată. Nu ştiu de ce a făcut acea declaraţie, este o prostie", a declarat sâmbătă Mang pentru BIHOREANUL.

Declaraţiile lui Costoiu au fost făcute într-o conferinţă de presă în Capitală, organizată vineri după predarea mandatului. Fostul ministru delegat pentru Învăţământul Superior a susţinut că Mang ar fi primit verdict de la Comisia de Etică de plagiat şi că a şi fost sancţionat, în urmă cu doi ani. "Pot pune decizia la dispoziţie. Domnul Mang nu mai este expert ARACIS, este suspendat din poziţie, din momentul respectiv nu a mai fost trimis la evaluări", a spus Costoiu.

Citiţi detalii pe această temă în articolul Fostul ministru Mihnea Costoiu dezvăluie că Mang a minţit referitor la acuzaţiile de plagiat!