Universitatea din Oradea a transmis joi, la solicitarea BIHOREANULUI, un punct de vedere legat de acuzaţiile unui candidat absolvent al unui doctorat în Filosofie la Sorbona care a fost respins la admiterea la masteratul de Psihologie Clinică cu nota 5,66.

În esență, reprezentanţii instituţiei resping acuzaţiile lui Daniel Farcaş, spun că au respectat legislaţia şi metodologia de organizare şi de examinare şi afirmă că, pur şi simplu, acesta nu s-a pregătit suficient pentru a obţine o notă mai mare, care să-i fi asigurat un loc.

„N-a respectat criteriile”

Examenul a fost organizat de Departamentul de Psihologie al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul UO.

În răspunsul transmis BIHOREANULUI, care poate fi citit integral mai jos, sub semnătura decanului Karla Barth și a coordonatorului de departament Marius Drugaș, reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior arată că la admitere a contat 40% media examenului de licenţă (unde candidatul avea 10) şi 60% proba de interviu.

"Notarea la interviu / proba orală (proiect de cercetare) a avut la bază răspunsurile date / oferite / formulate de candidaţi cu privire la cele 4 aspecte cuprinse în documentul "Recomandări pentru elaborarea/ susţinerea proiectelor de admitere la studii universitare de masterat, domeniul Psihologie", afişat public pe site-ul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, pagina "Admitere": https://cloud.uoradea.ro/index.php/s/kqS9gcdSkNijJL7", arată răspunsul transmis ziarului.

Pe scurt, fiecare candidat a trebuit să atingă mai multe aspecte, care să-i scoată în evidenţă cunoştinţele, inclusiv teoretice de Psihologie, iar proiectul de cercetare trebuia să îndeplinească mai multe rigori.

"Candidatul n-a respectat criteriile realizării unui proiect de cercetare, criterii care pot fi găsite nu doar pe site-ul nostru, ci în orice articol ştiinţific, în orice limbă", a sintetizat BIHOREANULUI prof. univ. dr. Simona Trip, care a făcut parte în comisia de evaluare.

Reprezentanții Universității din Oradea contactați de ziar lasă să se înțeleagă că acesta avea o formație înclinată spre Filosofie, domeniu în care s-a și pregătit inclusiv la Sorbona, și nu stăpânea terminologia și detaliile cerute de o evaluare în Psihologie.

Certificatul de botez, o eroare

Răspunsul Universităţii vine în urma unui articol critic publicat pe platforma Contributors de Daniel Farcaş, doctor în Filosofie al Universității Paris 4 - Sorbonne, licențiat în Filosofie și Litere al Universității Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, și master în Filosofie al Universității Paris 1 - Panthéon-Sorbonne.

Acesta a relatat că a fost respins la admiterea de masterat, cu media 5,66, după o evaluare orală fără vreun barem, despre care a spus că nu a putut să o conteste, motiv pentru care autorul a etichetat universitatea orădeană - fără să o nominalizeze direct - ca fiind "o sorbonea provincială". Între altele, acesta a reclamat și că regulamentul de admitere al facultății prevedea, înainte cu câteva luni, că dosarul de înscriere la examen trebuie să cuprindă și un „certificat de botez”, condiţie care a fost eliminată după ce Farcaş a pus întrebări asupra ei.

În ce priveşte regulamentul de depunere a contestaţiilor, în răspunsul trimis joi BIHOREANULUI universitatea arată că probele orale nu pot fi contestate, dar ca urmare a prevederilor legale în domeniu şi nu a unor reglementări ale instituției orădene. Totuşi, candidatul ar fi avut posibilitatea să depună o contestaţie, "după ora 14", într-un termen totuși insuficient delimitat în regulamentul afișat pe site, şi i s-ar fi răspuns instituţional, însă acesta nu a mai făcut-o.

Universitatea recunoaște neglijența legată de certificatul de botez care, într-o primă etapă, era cuprins pe lista documentelor din dosarul de înscriere la examen. Condiţia a fost eliminată, fiind vorba despre o eroare de redactare, regulamentul fiind adaptat după cel al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, singura care solicită acest certificat, având în vedere specificul vocaţional.

Citiți mai jos răspunsul integral a Universității din Oradea:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!