După ce BIHOREANUL a dezvăluit că Inspectoratul de Stat în Construcţii a înregistrat la Parchetul Oradea un denunţ penal privitor la modul în care au fost reparaţi cei 50,3 km ai tronsonului Oradea-Beiuş al DN 76, fără nicio autorizaţie şi, implicit, fără ca ISC să poată controla calitatea lucrărilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a dat publicităţi vineri seară un comunicat-replică.

În esenţă, CNADNR afirmă că avea dreptul legal să decidă schimbarea soluţiei tehnice iniţiale, adică reabilitarea şoselei, la fel ca pe toate celelalte tronsoane de-a lungul celor 191 km până la Deva, în favoarea reciclării asfaltului existent, imediat ce a avut loc rezilierea contractului încheiat în urmă cu 4 ani cu firma CCCF din Timişoara, dar lasă să se înţeleagă, în premieră, că soluţia actuală ar fi doar una provizorie.

CNADNR arată că dacă lucrările de reabilitare "necesită existenţa unei autorizaţii de construire şi participarea Inspectoratului de Stat în Construcţii la verificarea calităţii lucrărilor executate", în schimb, "pentru realizarea lucrărilor de întreţinere nu se dispune obţinerea unei autorizaţii de construire", iar inspectorii ISC nu sunt invitaţi "la participarea la faze determinante" ale lucrărilor, deoarece acestea "sunt urmărite de diriginţi de şantier atestaţi de ISC, precum şi de Laboratorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj". 

"Ca urmare, susţinerea Inspectoratului de Stat în Construcţii că s-au executat lucrări la care nu au fost invitaţi şi că acestea n-ar fi fost verificate de către specialişti este eronată", afirmă CNADNR, care acuză ISC "a iniţiat plângere penală fără o documentare prealabilă", pe considerente "neîntemeiate şi nejustificate".

CNADNR afirmă că tronsonul Oradea-Cluj al DN 76 a intrat în administrarea Companiei imediat după rezilierea contractului de reabilitare încheiat cu CCCF Timişoara, iar ulterior n-a făcut decât să pună în siguranţă acest tronson, obiectiv pentru care a organizat o licitaţie la care, însă, s-a prezentat un singur ofertant, după care, la propunerea DRDP Cluj şi în baza unei expertize tehnice s-a trecut la lucrările de "întreţinere periodică prin reciclare în situ", urmând ca într-o viitoare etapă să se reia reabilitarea.

"Practic, rezilierea contractului este echivalentă cu sistarea/întreruperea lucrărilor de reabilitare pe sectorul menţionat, şi nicidecum cu renunţarea la lucrările de reabilitare", susţine CNADNR, adăugând că "lucrările de punere în siguranţă realizate nu afectează restul lucrărilor rămase de executat din proiectul de reabilitare".

Amintim că schimbarea soluţiei tehnice de reabilitare a tronsonului Oradea-Beiuş a însemnat şi pierderea sumei de 37 milioane euro din fonduri europene aferentă proiectului aprobat iniţial, iar reciclarea asfaltului pe acest tronson s-a făcut din bugetul CNADNR, care a pus la bătaie în acest scop 9,1 milioane euro.

Citiţi pe această temă şi articolul: "Drum la Parchet: Repararea DN 76 Oradea-Beiuş a ajuns subiect de anchetă a procurorilor"