În timp ce alte fete de vârsta lor încă stau cu gândul la joacă, trei puştoaice din Oradea şi alte două din Sânmartin sunt deja titularele unui dosar penal. Inspirate de filmele cu "băieţi răi", cele cinci şi-au făcut o gaşcă şi au ieşit la "drumul mare". Au atacat două fete pe stradă, încercând să le jefuiască, după care au dat iama într-un magazin din Lotus Center, tot la furat, fiind însă prinse de poliţiştii locali, care le-au dat pe mâna colegilor de la Poliţia municipală.

Cercetate pentru tentativă de tâlhărie şi furt, "infractoarele" nu vor răspunde penal, totuşi, pentru că delicvenţa juvenilă este sancţionată de lege numai de la vârsta de 14 ani. În locul fetelor, dintre care cea mai mică are 7 ani iar cea mai mare 12, vor răspunde părinţii, care pot fi obligaţi la despăgubiri către victime.

Gang attack

Reclamaţiile împotriva tâlhăriţelor au fost înregistrate în luna aprilie a acestui an la Poliţia Municipiului Oradea. "Pe fetiţa mea au urmărit-o din faţa magazinului Crişul până în pasajul subteran care duce la staţia de tramvai. Acolo au înconjurat-o, una dintre ele, cea mai mare, i-a smuls geanta, iar când i-a cerut să i-o dea înapoi a început s-o lovească, celelalte ţinând-o să nu fugă", povesteşte Cristian Puşcău, a cărui fiică, în vârstă de 14 ani, a fost atacată după orele de şcoală, în timp ce mergea spre staţia de tramvai, ca să ajungă acasă.

A scăpat doar mulţumită unei colege care i-a auzit strigătele şi a coborât din staţie în pasaj, să vadă ce se întâmplă. "Colega fetei mele vorbea la telefon cu mama ei în timp ce a coborât scările şi, când a văzut scena, i-a spus că fata mea are probleme. Femeia a avut prezenţă de spirit şi a cerut-o la telefon pe fata mea. Atunci, gaşca a luat-o la fugă şi au aruncat şi geanta", spune bărbatul.

Repetiţia, mama…

A doua zi, victima şi tatăl ei s-au dus la Poliţie. Deşi nu le cunoştea pe bătăuşe, adolescenta le-a descris cu lux de amănunte, iar din relatare poliţiştii şi-au dat seama că "gaşca" e aceeaşi care, cu puţin timp în urmă şi în aceeaşi zonă, comisese un atac similar.

Victima a fost o altă adolescentă, căreia hoaţele au vrut să-i smulgă geanta chiar în faţa magazinului Crişul, la lumină. Ca să scape de ele, fata a intrat în incinta Mc Donald’s, unde gaşca a urmat-o. Dar, fiind aglomeraţie, individele n-au mai avut curaj s-o atace şi s-au făcut nevăzute.

Poliţiştii nici n-au trebuit să caute mult timp agresoarele. La câteva zile după cele două reclamaţii, poliţiştii locali care patrulau în zona Lotus Center le-au prins ieşind din mall cu hainele burduşite cu parfumuri, ojă de unghii, ruj de buze şi creioane dermatografe, toate furate. Duse la Poliţie, fetele s-au dovedit a fi aceleaşi "tâlhăriţe" din faţa complexului Crişul.

Ghinion

Pentru acuzaţiile de furt şi tentativă de tâlhărie formulate împotriva lor, nici fetele şi nici părinţii lor nu pot să dea vreo explicaţie. "Toate frecventează şcoala, niciuna nu provine din familii cu probleme deosebite şi niciuna nu a avut antecedente de violenţă. Am avut o discuţie cu părinţii, care au promis că le vor supraveghea mai atent", au declarat BIHOREANULUI surse din anchetă.

În mod normal, acuzaţiile le-ar fi putut aduce pedepse cu închisoare de până la 7 ani, dar "suspectele" sunt minore. Cea mai mică având 7 ani, iar cea mai mare 12 ani, nu vor răspunde penal pentru infracţiunile comise, deoarece, spune comisarul Ioana Indrieş de la Poliţia Bihor, adolescenţii pot fi traşi la răspundere doar de la 14 ani în sus. "Pentru infracţiuni minore se pot dispune măsuri educative neprivative de libertate, ca de pildă supravegherea, consemnarea la domiciliu la sfârşit de săptămână ori asistarea zilnică, însoţirea lor. Pentru fapte grave, instanţele pot dispune internarea minorilor într-un centru educativ sau într-unul de detenţie".

Totuşi, fetele nu vor scăpa chiar fără nicio repercusiune deoarece părinţii, pe lângă ruşinea că odraselele lor au încălcat legea, ar putea fi obligaţi - în cazul în care victimele vor ridica pretenţii - să deschidă punga pentru a le plăti "năzbâtiile". Poate aşa vor reuşi să le lecuiască...


TERIBILISM
Fetele vor atenţie!

Actele de brutalitate comise la vârste atât de fragede cum e cazul puştoaicelor aflate acum în atenţia poliţiştilor orădeni ar putea avea drept cauză dorinţa de a ieşi în evidenţă, spun psihologii consultaţi de BIHOREANUL.

"Ar putea fi consecinţa unor dezechilibre din viaţa lor personală sau un episod de teribilism, comportament care până în urmă cu câţiva ani era o caracteristică a adolescenţilor. Acum, această dorinţă de a ieşi în evidenţă, de a atrage atenţia grupului, a colegilor sau a părinţilor, apare tot mai des la copiii de vârsta pre-adolescenţei", explică psihologul Monica Rotar.

Pe de altă parte, însă, spune psihologul Simona Trip, nu e exclus ca faptele să fi fost determinate de un anturaj nepotrivit. "Este obligatoriu ca, în astfel de situaţii, părinţii să ia atitudine şi să verifice grupul de prieteni al copilului, atât la şcoală cât şi «în cartier». Copiii crescuţi «cu cheia de gât» se intersectează adesea cu copii care provin din medii promiscue şi care îi pot influenţa negativ", arată Trip.

Ambii specialişti sunt de părere că minorii ajunşi în astfel de situaţii ar trebui să primească ajutor de specialitate. "Însă consilierea trebuie să se desfăşoare împreună cu părinţii. Experienţa a demonstrat că degeaba se lucrează cu copiii, dacă aceştia se întorc la părinţii al căror comportament a rămas acelaşi", precizează Rotar.