Grupul de comunicare strategică a raportat, joi, un număr record de îmbolnăviri cu virusul Sars-Cov-2 în judeţul Bihor. Într-o singură zi au fost diagnosticate nu mai puţin de 260 de cazuri de infectare cu Covid-19 după prelucrarea a aproape 900 de probe în laboratoarele din judeţul nostru.

Astfel, potrivit informării GCS, numărul total al îmbolnăvirilor cu noul coronavirus a urcat la 6.187 în judeţul Bihor de la debutul pandemiei. Trebuie precizat că este a doua zi consecutivă în care în Bihor sunt descoperite peste 200 de cazuri noi de Covid-19.

S-a înregistrat un nou record şi la nivel naţional, joi fiind raportate 6.481 de cazuri noi de îmbolnăvire. 

Aproape o treime din teste, rezultate pozitive

Depistarea celor 260 de noi infectări raportate în Bihor a avut loc după ce în cursul zilei de miercuri au fost efectuate în judeţ 872 de teste PCR (448 la Spitalul Judeţean, 293 la Spitalul Municipal din Oradea şi 131 la Marghita), dintre care 21 au fost repetări ale analizelor pentru persoane confirmate anterior cu Covid. 

Acest lucru înseamnă că 30,55% dintre testele făcute pentru persoanele suspecte au avut rezultate pozitive, indicând infectarea cu virusul.

Mulţi din alte judeţe

Bihorenii recent diagnosticaţi sunt din Oradea (80 de persoane), Abram, Sânnicolau Român, Oşorhei, Aleşd, Olcea, Marghita, Sântandrei, Rieni, Şuncuiuş, Tinca, Ciumeghiu, Bunteşti, Buduslău, Sânmartin, Mădăras, Boianu Mare, Ţeţchea, Borod, Nojorid, Ştei, Copăcel, Budureasa, Valea lui Mihai, Popeşti, Roşiori, Balc, Şimian, Husasău de Tinca, Finiş, Tulca şi Răbăgani. 

Nu mai puţin de 122 dintre persoanele depistate cu Covid în Bihor în ultimele 24 de ore au domiciliul în alte judeţe. "O mică parte au reşedinţa în Bihor, alţii s-au testat la cerere la laboratoare de aici, iar pentru alţii au fost trimise probe biologice din judeţele vecine", afirmă dr. Daniela Rahotă, șefa DSP Bihor.

Şi doi sugari

Sursele BIHOREANULUI atenţionează, din nou, asupra faptului că vârstele pacienţilor sunt din ce în ce mai scăzute. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost diagnosticaţi din nou copii, din diverse zone ale judeţului, inclusiv doi sugari sub 1 an din zona Marghita.

Alţi copii depistaţi cu Covid au vârste de 1 an şi de 5 ani.

Majoritatea persoanelor nou depistate au vârstele cuprinse între 18 şi 60 de ani, deci sunt persoane active, care au circulat mult.

Doar două vindecări 

Bilanţul vindecărilor în Bihor a urcat nesemnificativ la 3.773, în ultimele 24 de ore fiind declarate vindecate doar două persoane, după ce de duminică până miercuri inclusiv nu mai fusese înregistrată nici o vindecare.

Din fericire, bilanţul deceselor stagnează la 192, de marţi nemafiind consemnat nici un deces în rândul persoanelor infectate din judeţul Bihor.

Joi dimineaţă, în unitatea anti-Covid din Oradea erau internate 447 de persoane (cu 82 mai puţine decât în ziua precedentă), dintre care 25 la ATI (unde doi pacienţi sunt din alte judeţe, Arad şi Sălaj), iar în judeţ erau 2.298 cazuri active (cu 267 mai multe decât înainte cu o zi). 

Incidenţa: 2,85 cazuri la 1.000 de bihoreni

Incidenţa infectărilor cu SARS-CoV-2 pe ultimele 14 zile a ajuns joi în judeţul Bihor la 2,85 la mia de locuitori.

Dintre judeţele vecine, doar Satu Mare şi Arad au o rată de infectare mai mică, de 1,36 şi respectiv de 1,18 cazuri la mia de locuitori, cu menţiunea că în Satu Mare se fac teste puţine, multe fiind procesate în Bihor. În Cluj rata de infectare este de 4,3 la mie, în Sălaj de 4,11, iar în Alba de 3,8.

Controale, nereguli, amenzi

Echipele mixte de poliţişti şi jandarmi din Bihor au executat şi în ultimele 24 de ore misiuni pentru prevenirea şi combaterea răspândirii noului coronavirus, iar acolo unde s-a impus, oamenii legii au luat şi măsuri de sancţionare pentru încălcarea legislaţiei în vigoare.

Poliţiştii şi jandarmii au verificat 1.312 de persoane carantinate şi 998 de persoane izolate la domiciliu, de asemenea au făcut controale cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală şi a prevederilor legale în vigoare la 185 de societăţi comerciale şi 123 de mijloace de transport în comun. 

În urma controalelor, au fost aplicate 113 sancţiuni contravenţionale, dintre care 47 cu avertisment scris şi 66 cu amenzi în valoare de 22.750 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind măsurile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei.

Peste 6.400 de cazuri noi în ţară

În urma testelor efectuate la nivel national, joi au fost raportate 6.481 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), ceea ce reprezintă un nou record în România.

Până joi, 6.764 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. Dintre acestea, 83 (52 bărbaţi şi 31 femei) în ultimele 24 de ore.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 de decese la categoria peste 80 de ani. Cei mai mulţi au avut comorbidităţi.

Trebuie menţionat că dintre persoanele infectate cu Covid-19, nu mai puţin de 868 de află pe secţiile de terapie intensivă ale spitalelor din ţară, fiind în stare gravă.