Judeţul Bihor "stă mai bine" decât cele învecinate în statisticile privind îmbolnăvirile de rujeolă (în Timiş sunt 1.167 persoane cu această boală, în Arad 964, în Satu Mare 711), dar mai prost decât oricând.

Dacă anul trecut, când a început epidemia de rujeolă, au fost înregistrate 25 de îmbolnăviri, fără niciun deces, în tot judeţul, de la începutul acestui an până săptămâna precedentă numărul cazurilor a fost de 193, unul încheindu-se cu moartea unui copil, nevaccinat.

"Din păcate, trendul este ascendent", a declarat dr. Daniela Rahotă, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul instituţiei tocmai pentru a atrage atenţia asupra rujeolei şi a insista în recomandarea ca părinţii să-şi ducă copiii la medicii de familie pentru administrarea vaccinului, mai ales că acesta este gratuit.

Potrivit evidenţelor DSP Bihor, din totalul celor 171 cazuri de rujeolă înregistrate oficial până la 11 iunie, în 155 situaţii este vorba despre copii nevaccinaţi (deloc) sau vaccinaţi incomplet (cărora le-a fost administrată doar o primă doză, nu şi a doua). Majoritatea copiilor bolnavi fac parte din comunităţi cu educaţie sanitară şi cu condiţii de trai precare, fiind etnici romi, 51 dintre ei nefiind nici măcar înregistraţi la vreun medic de familie.

"Partea bună, dacă putem spune aşa, este că în condiţiile în care a existat o campanie anti-vaccinare, în numai 3 cazuri părinţii au refuzat explicit imunizarea. Din păcate, cel mai frecvent motiv al nevaccinării este lipsa de educaţie şi de interes a părinţilor care nu îşi duc copilul la medic, precum şi îmbolnăvirea copiilor înainte de a fi împlinit vârsta pentru vaccinare", a spus şefa DSP Bihor.

Doctoriţa Rahotă a precizat că în prezent, la nivelul judeţului, nu există o problemă în ce priveşte asigurarea dozelor de vaccin necesare. Potrivit acesteia, necesarul este de 5.138 doze (din care 1.600 pentru copiii programaţi pentru imunizare luna aceasta şi 3.538 pentru "restanţieri"), iar disponibilul din depozitul DSP şi existent la medicii de familie este de 3.433 doze.

"Recomandăm cu insistenţă vaccinarea copiilor pentru că este cea mai sigură cale de prevenire a îmbolnăvirii", a reiterat directoarea DSP Bihor.

Anul acesta, în România au murit 27 de copii din cauza rujeolei şi complicaţiilor acesteia, dintre care unul în Bihor, nevaccinat, provenit dintr-o familie de romi. El a fost internat în luna aprilie la Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea, părinţii insistând să fie externat după ameliorarea stării sale de sănătate pentru ca apoi, după doar 5 zile, să fie dus din nou cu ambulanţa la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cauza complicaţiilor pulmonare. Decesul său a survenit după o spitalizare de aproape o lună la secţia de Terapie Intensivă.