În perioada 15 aprilie - 14 mai, la sediul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bihor (DADR) s-a desfăşurat prima sesiune din acest an pentru depunerea dosarelor de finanţare pentru măsura 1.4.1. (sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă), program pentru care România primeşte în acest an de la Uniunea Europeană 150 milioane de euro, din care 75 de milioane în această sesiune de primăvară.

Potrivit directorului coordonator al DADR, Nicolae Hodişan, în acest interval au depus cereri de finanţate 268 de fermieri bihoreni faţă de 50 în anul 2009. „Putem afirma cu satisfacţie că în această primă sesiune din anul 2010 cota din anul anterior a fost depăşită de peste cinci ori", a afirmat Hodişan printr-un comunicat de presă, adăugând că suma solicitată de cei 268 de fermieri totalizează 2,01 milioane euro.

„Se constată o creştere a interesului fermierilor pentru absorbţia acestor sume nerambursabile din fondurile europene destinate Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Doresc să evidenţiez activitatea deosebit de benefică a compartimentului Dezvoltare Rurală din cadrul DADR, care în perioada ianuarie-martie 2010 a străbătut întreg judeţul organizând numeroase întâlniri pentru promovarea pachetului de măsuri din Program, activitate căreia i se datorează acest interes ridicat din partea fermierilor bihoreni pentru absorbţia fondurilor europene", a afirmat Hodişan.

Următoarea sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru fermele de semi-subzistenţă este programată în perioada 15 octombrie-15 noiembrie 2010, iar suma disponibilă pentru întreaga ţară va fi de 75 milioane euro.