Scafandrii din cadrul Salvaspeo Cluj au coborât la o adâncime de nu mai puţin de 129 de metri în izbucul Izbândiş din Munţii Pădurea Craiului, una dintre cele mai greu accesibile peşteri inundate din România, şi au doborât recordul naţional de scufundare.

Performanţa a fost realizată joi de scafandrii clujeni Cristian Irimieş şi Flaviu Pop, membrii echipei de vârf, împreună cu Ciprian Man, care a asigurat suportul.

Ei au reuşit să coboare la o adâncime de 129 de metri în peştera inundată din Şuncuiuş, depăşind astfel recordul anterior de 121 de metri, stabilit în anul 2022 în acelaşi izbuc. 

La adâncimea de 129 metri, scafandrii au descoperit o zonă în care galeria se îngusta. Din pricina penalizării de decompresie pe care o aveau la acel moment, scafandrii au decis să se întoarcă. Au constatat, însă, că peştera continua descendent, oferind provocări de explorare viitoare, se arată într-o postare făcută pe Facebook de Salvaspeo Cluj. 

În urma experienței, aceștia au realizat o hartă (foto jos) a izbucului ale cărui adâncimi totale nu sunt cunoscute exact.

În ultimele luni, echipa Salvamont-Salvaspeo Cluj a efectuat mai multe ture de explorare în izbucul Ibzândiş, cunoscut pentru condiţiile dificile de scufundare, inclusiv adâncimea şi vizibilitatea redusă, ca parte a procesului lor de pregătire pentru a reuşi această performanţă.

Harta Izbandis

Scufundarea la astfel de adâncimi necesită nu doar curaj, ci şi o pregătire extrem de minuţioasă. Aceasta include calculul şi pregătirea amestecului de gaze pentru respirat, pregătirea surselor de energie electrică pentru echipamentul subacvatic şi pentru încălzirea costumului de scufundare, având în vedere că temperatura apei poate fi de numai 9 grade Celsius, precum şi pregătirea şi instalarea firului ghid, esenţial pentru orientarea într-o peşteră inundată.

Izbucul Izbândiş este locul de unde izvorăşte valea cu acelaşi nume care traversează comuna bihoreană Şuncuiuş. Deşi este unul dintre cele mai pitoreşti locuri din zonă, acesta prezintă pericole chiar şi pentru scufundătorii profesionişti. În 1984, speologul şi scafandrul Halasi Gabor a murit înecat după ce s-a scufundat în Izbândiş.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!