Caz incredibil pentru învăţământul superior românesc: Ramona Lile (foto), rectorul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad, este o plagiatoare în serie şi un caz grav de impostură, după cum au arătat jurnaliştii de la Revista 22 şi au confirmat acum specialiştii Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI).

Prin mai multe articole, jurnaliştii de la Revista 22 au arătat că Ramona Lile, aflată acum la al treilea mandat, "s-a căţărat în grade universitare şi ierarhii pe baza a numeroase plagiate", reclamate de către redacţie şi la CNECSDTI, dat fiind că membrii Comisiei de Etică a Universităţii conduse de Lile au "spălat-o" de fiecare dată.

Lile l-a plagiat, printre altele, şi pe rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, din a cărui teză de abilitare a făcut "copy-paste" în propria lucrare menită să-i acorde dreptul de a coordona doctoranzi. Deconspirată tot de jurnalişti, Lile a trebuit să-şi retragă lucrarea de la Universitatea Tehnică din Cluj, dar n-a fost sancţionată pentru furtul comis.

Acum, CNECSDTI a confirmat că Lile a plagiat în şase articole ştiinţifice, lucrări în care au regăsit "plagieri masive, constituite din blocuri de texte preluate, majoritar, fără modificări ulterioare şi fără citarea de rigoare".

"Este vorba despre unul dintre cele mai grave cazuri de plagiat din cercetarea academică românească de după 1989", se arată în Raportul final nr.4/15.01.2021 adoptat de CNECSDTI prin Hotărârea nr.4/28.01. 2021.

Culmea este, însă, că Lile este în continuare rector. Consiliul Naţional de Etică a propus Ministerului Educaţiei ca pedeapsă retrogradarea din gradul de profesor universitar în gradul de conferenţiar şi suspendarea pe 5 ani a dreptului de înscriere la un concurs pentru grade didactice superioare, pentru funcţii de conducere, de îndrumare şi control şi ca membră în comisii de concurs. Ministerul are 30 de zile la dispoziţie să ia o decizie.

Citeşte mai multe detalii pe site-ul Revistei 22!