Primăria Oradea va funcţiona sâmbătă cu program normal de zi lucrătoare. Potrivit unui comunicat al municipalităţii, angajaţii instituţiei vor veni la muncă în prima zi de weekend pentru a recupera ziua de 23 ianuarie.

Aceasta din urmă a fost stabilită ca zi nelucrătoare prin Hotărârea de Guvern 28 din 2017, pentru a face legătura între zilele nelucrătoare de la sfârşit de săptămână şi ziua liberă din 24 ianuarie.

Sâmbătă, Centrul de relaţii cu publicul din Primărie va fi deschis după programul unei zile de vineri, între orele 7:30 – 15:30.

În ceea ce priveşte programul de lucru al Compartimentului de Stare Civilă din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, ghişeele vor rămâne închise în cursul zilelor de duminică şi marţi şi vor funcţiona după un program redus sâmbătă şi luni.

Astfel, pe 21 ianuarie se vor face înregistrări de decese între orele 8:30 – 12:30 şi oficieri de căsătorii între orele 13 şi 14.

În cursul zilei de 23 ianuarie funcţionarii municipalităţii vor lua în evidenţă naşteri între orele 10 – 14, vor înregistra decese între orele 9 – 13 şi vor oficia căsătorii între orele 8 – 15.

Activităţile de stare civilă vor fi reluate cu program normal pe 25 ianuarie, începând cu ora 8:30.

Pe timpul funcţionării serviciului cu program redus, orădenii pot obţine informaţii suplimentare la numerele de telefon: 0359.885.141 (naşteri), 0259.408.824 (căsătorii) şi 0259.409.410 (decese).