S-a hotărât: orădenii vor fi rechemaţi peste o lună la urne! Cel de-al doilea referendum pentru unificarea Oradiei şi Sînmartinului a fost programat pe 14 iunie, urmând să fie organizat şi desfăşurat pe banii rămaşi de la scrutinul precedent.

"Orădenii ştiu că Sînmartinul s-a pronunţat pentru unificare şi că votul lor, acum, este vital. Argumente de tipul «nu merg la vot pentru că oricum Sînmartinul nu votează uniunea» vor dispărea, iar populaţia oraşului se va pronunţa pe această temă pentru totdeauna", explică primarul Ilie Bolojan motivaţia pentru care mai face o încercare.

Referendum cu repetiţie

Primul a fost "de probă". Sâmbătă, la propunerea primarului Ilie Bolojan, Consiliul Local Oradea a aprobat organizarea unui al doilea referendum privind unificarea cu Sînmartin. Hotărârea a fost luată la limită, prin votul consilierilor PNL, şi are la bază votul masiv dat în favoarea unificării de către orădenii care s-au prezentat la urne pe 10 mai.

"Dacă ar fi fost un vot ostil nu exista nicio logică să mai facem încă un referendum, dar cum aproape 36.000 de orădeni au votat pentru şi doar 1.286 împotrivă, înseamnă că până la limita de 100.000 de orădeni, câţi formează cei 50% dintre alegători care se prezintă de obicei la vot, există o plajă mare de oameni care pot să se pronunţe", spune primarul Bolojan.

Cel de-al doilea referendum se va ţine pe 14 iunie. Având în vedere că scrutinul desfăşurat pe 10 mai în Sînmartin a fost validat de prezenţa la urne a 47,8% dintre alegători, care s-au pronunţat în proporţie de 54,4% pentru unificare, votul se va relua doar în Oradea.

Pe bani mărunţi

Al doilea tur va fi de 6 ori mai ieftin decât primul şi va fi finanţat din economiile făcute la acesta. Dacă scrutinul din 10 mai a costat 727.255 lei, pentru cel din 14 iunie municipalitatea va cheltui doar 122.744 lei, adică diferenţa rămasă necheltuită din cei 850.000 lei alocaţi la începutul anului în acest scop. "Reprezentanţii partidelor politice în secţiile de votare nu vor mai fi plătiţi, nu vom mai face niciun fel de campanie care să necesite cheltuieli şi vom folosi doar materialele pe care le avem, schimbând doar data scrutinului tipărită pe ele", explică edilul.

Oficial, Bolojan vrea să apeleze la voluntariat, la fel cum a procedat şi pentru scrutinul din Sînmartin. Neoficial, gestul poate fi interpretat însă şi ca o sancţiune, căci pe 10 Mai reprezentanţii PSD şi UDMR în secţiile de votare au sabotat referendumul, fiind primii care au refuzat să voteze. "Având în vedere ataşamentul declarat al partidelor politice faţă de Oradea, sunt convins că va fi o cinste şi onoare pentru toţi reprezentanţii lor să facă parte din birourile secţiilor de votare fără să fie retribuiţi, pentru ca orădenii să îşi poată exprima punctul de vedere", spune primarul, cu vădită ironie.

Dacă vor refuza să facă voluntariat sau să se prezinte pe 14 iunie la secţiile de votare, nicio problemă: membrii PSD şi UDMR pot fi înlocuiţi cu alte persoane, de pe listele de rezervă.

"Nu putem fi de accord!"

De altfel, UDMR şi PSD nu agreează deloc reluarea referendumului. La votul din Consiliul Local maghiarii s-au abţinut sub pretextul că Primăria încă n-a primit un punct de vedere al Autorităţii Electorale Permanente cu privire la legalitatea scutinului. "Considerăm că acesta ar fi fost util", a zis Ritli Csongor, altminteri conştient că avizul AEP ar fi fost, oricum, pur consultativ.

Pe de altă parte, pesediştii sunt clar împotrivă. Adelina Coste (foto), una dintre cele mai tari voci social-democrate din Consiliul municipal, afirmă însă că nu se opune atât organizării referendumului, cât datei acestuia. "Momentul a fost prost ales. Dacă se organiza odată cu alegerile locale din 2016, aveai un an să le explici orădenilor avantajele şi dezavantajele unificării. Aşa, nu putem fi de acord". Având în vedere puţinul timp rămas şi bugetul redus, pesedista prevede un dezastru. "Rezultatul scrutinului din 14 iunie va fi identic cu cel din 10 mai sau chiar mai prost", susţine Coste.

Rămâne pe 14 iunie!

Totuşi, primarul Bolojan e convins că are toate motivele să ţină referendumul cât mai repede. În primul rând pentru că data de 14 iunie este încă apropiată primei consultări publice, iar în mintea orădenilor este încă vie ideea că locuitorii din Sînmartin au votat deja unificarea. În al doilea rând deoarece, deşi organizarea "turului II" simultan cu alegerile locale ar putea atrage la urne mai mulţi cetăţeni, competiţia între candidaţi ar politiza inutil o temă pur administrativă, care nu ar trebui speculată de partide.

Dacă Bolojan ar fi ales această variantă, riscul ar fi fost chiar dublu. Odată cu alegerile de anul viitor este deja programată consultarea publică referitoare la unificarea Oradiei cu comuna Oşorhei, care şi-a anunţat disponibilitatea de a se alipi oraşului, iar amestecarea temelor ar bulversa alegătorii.

Din om în om

Pentru scrutinul din 14 iunie, Bolojan pregăteşte o campanie în care să se întâlnească faţă în faţă cu cât mai mulţi orădeni. Contactul direct cu electoratul, cel mai riscant pentru un politician, s-a dovedit a fi însă şi cel mai eficient în cazul lui. Cea mai bună dovadă sunt rezultatele obţinute în Sînmartin, unde în mai puţin de o lună iniţiatorii referendumului au reuşit să majoreze procentul unioniştilor de la 29%, cât apărea în sondaje, la peste 54%. Bolojan le-a explicat localnicilor că, împreună, Oradea şi Sînmartinul se vor dezvolta mult mai repede decât separat, pentru că îşi vor pune la un loc atuurile legate de capacitatea de absorbţie a fondurilor europene, puterea economică şi atractivitatea turistică.

Acum, primarul va relua aceleaşi expuneri pentru orădeni. "Le voi explica încă o dată că pentru a avea rezultate trebuie să ai resurse. Dacă ţi le poţi genera singur şi îţi poţi folosi avantajele competitive, aşa cum se poate întâmpla prin unificarea între Oradea şi Sînmartin, atunci te poţi dezvolta. Dacă nu, indiferent cine va fi primar, nu va reuşi să facă ceea ce trebuie", spune Bolojan. Iar municipiul are nevoie de o sumedenie de nevoi, de la investiţii până la turişti care să asigure mai multe locuri de muncă şi salarii mai mari...


"Eu nu îmi doresc să fiu primarul municipiului Oradea în orice condiţii. Degeaba vrei să faci tot ce ţine de tine pentru dezvoltarea oraşului dacă nu ai o infrastructură care să te ajute. Dacă eşti trimis la prăşit, dar nu ai sapă, degeaba eşti criticat după aia că nu ai curăţat ogorul"

Ilie Bolojan, primarul Oradiei


REFERENDUM CU PROGRAM
"Sunteţi de acord cu alipirea?"

Conform celor hotărâte sâmbătă de Consiliul Local, pe 14 iunie orădenii vor fi chemaţi să răspundă la întrebarea: "Sunteţi de acord cu alipirea comunei Sînmartin la municipiul Oradea?". Scrutinul se va desfăşura în aceleaşi 143 secţii de votare de la referendumul din 10 mai şi de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014. Singurele excepţii sunt secţiile 83, 84 şi 85, organizate la Arena Antonio Alexe, la care sunt arondaţi 3.987 de alegători din zona străzilor Alexandru Cazaban, Erofte Grigore, Lăpuşului şi Oneştilor. Cel mai probabil, secţiile vor fi mutate la Şcoala Octavian Goga deoarece la Sala Sporturilor sunt programate în aceeaşi perioadă jocurile grupei B a Campionatului European de baschet feminin, cea mai mare competiţie de profil organizată vreodată în România.

Potrivit calendarului aprobat de aleşii orădenilor, campania pentru referendumul din 14 iunie începe luni, 18 mai. Marţi, preşedintele Tribunalului Bihor va desemna judecătorul care va conduce Biroul Electoral de Circumscripţie Municipală, iar joi partidele reprezentate în Consiliul Local (PNL, PSD şi UDMR) îşi vor stabili reprezentanţii în BEM. Ulterior, cele trei formaţiuni îşi vor desemna şi reprezentanţii în secţiile de votare. Referendumul din 14 iunie va începe la ora 7 şi se va încheia la ora 23.

Citiţi joi, pe www.eBihoreanul.ro, şi un interviu cu primarul Ilie Bolojan, având ca temă principală referendumul privind fuziunea Oradiei cu Sînmartinul!