Turneul de baschet 3x3 Visit Oradea Streetball 2017 debutează sâmbătă şi se va desfăşura în Piaţa Unirii. Conform organizatorilor, evenimentul reuneşte peste 50 de echipe, cu peste 200 de jucători, care vor fi împărţiţi pe patru categorii de vârstă şi sexe.

La eveniment s-au înscris echipe din Oradea, dar şi din ţară, precum şi din Serbia şi Ungaria.

Mai exact este vorba despre:

- 11 echipe sub 14 ani masculin

- 4 echipe sub 14 ani feminin

- 13 echipe sub 18 ani masculin

- 3 echipe sub 18 ani feminin

- 14 echipe la Open masculin

- 3 echipe la Open feminin

- 3 echipe peste 35 ani masculin

Competiţia va începe sâmbătă, de la ora 9, cu jocurile din faza grupelor. Primele categorii intrate în concurs vor fi ce sub 14 ani masculin şi sub 14 ani feminin.

Apoi, sesiunea de sâmbătă după-amiază va demara de la ora 17, cu meciurile echipei sub 18 ani masculin şi feminin. Seara se va încheia cu meciurile de la categoria Open, masculin şi feminin.

În jurul orei 19.30, pe terenul principal (Visit Oradea) va avea loc o întâlnire cu Sandu Lungu. Acesta va arunca la coş, va interacţiona cu cei prezenţi, dar va primi şi un premiu.

Apoi, ziua de duminică cuprinde tot două sesiuni. Cea de dimineaţă programează sferturile de finală, între orele 9-12, iar în cea de seară se vor disputa ultimele sferturi de finală, semifinalele şi finalele pe categorii, care se va întinde între orele 17 şi 21, însă şi în funcţie de condiţiile meteorologice.

Organizatorii au pregătit concursuri şi surprize pentru participanţi şi public, "toată lumea fiind aşteptată cu braţele deschise pentru un nou festival baschetbalistic într-un oraş deja recunoscut pentru pasiunea pentru sportul cu mingea la coş", după cum se anunţă într-un comunicat.