Clubul Sportiv Prosper Oradea organizează în acest sfârşit de săptămână, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor şi sub egida Federaţiei Române de Karate, o nouă ediţie, cea cu numărul 9, a competiţiei dotate cu Cupa Prosper.

Competiţia, programată duminică la sala de evenimente de la ERA Park, este precedată însă, vineri şi sâmbătă, de un stagiu tehnic susţinut de reprezentanţi ai Federaţiei.

Întrecerile Cupei Prosper sunt adresate tinerilor cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani şi vor reuni sportivi din Bucureşti, Cluj, Zalău, Satu Mare, Carei, Arad, Timişoara şi Oradea.

Oradea va avea reprezentanţi de la trei cluburi, CS Prosper, CS Crişul şi CS Crişan.

Competiţia va debuta duminică de la ora 9.30, iar în pauza dintre orele 13 şi 14, trei sportivi cu diabilităţi din Timişoara vor susţine un program demonstrativ.

De precizat faptul că karate-ul WKF a devenit sport olimpic şi va participa la Jocurile Olimpice din anul 2020 ca sport demonstrativ.