Bihorul a ajuns cu spatele la zid. Prin regionalizare riscă să ajungă un judeţ al sărmanilor, urmând ca toţi banii să meargă la Cluj. Premierul Ponta a recunoscut că soluţia cu 8 euroregiuni nu este cea mai bună, dar că e decis să o facă până la finele anului.

Mie-mi plac oamenii consecvenţi, chiar dacă se spune că doar boii sunt consecvenţi. Dar să fii conştient că faci o tâmpenie şi totuşi să o aplici nu mai e consecvenţă, ci caz de targă. Singura explicaţie dată este că UE ne cere imperativ regionalizarea pentru o mai bună absorbţie a fondurilor. Chit că până acum nu s-au accesat fonduri pe motiv că se fură la greu, chestie care va rămâne valabilă şi după ce ne unim cu Clujul.

Dacă Ponta e un soldat atât de disciplinat al construcţiei europene, de ce nu se zbate să aplice alte hotăriri care ar fi benefice pentru milioane de români? Din 2007 UE a cerut ca băncile să retragă comisioanele abuzive la credite. Ce a făcut patriotul Ponta, la sugestia străvezie a FMI? A amânat aplicarea acestei decizii până prin vară, când va mai găsi el un pretext să lase lucrurile în aer.

La întâlnirea politicienilor din Bihor, care luptă ca Oradea să fie centru de regiune, s-a văzut clar că liderii PSD sunt conştienţi că zarurile au fost aruncate. Am mai avea o şansă doar ca la referendum să nu fie cvorum şi regionalizarea să pice. Dar cum vicepremier este marele Dragnea, pentru care votează toţi morţii din Teleorman, numai acest judeţ va scoate la urne, mai ales la urnele funerare, trei milioane de electori.