Victor Ponta a declarat că agreează o formulă administrativă cu 10 sau 12 regiuni, ceea ce mai dă o şansă Oradiei să devină capitala unei asemenea construcţii. S-a prins şi premierul că împărţirea statistică imaginată de Liviu Dragnea este o prostie cât el de mare.

În loc să fim bihoreni sau transilvăneni, în viziunea şefului morţilor din Teleorman am fi devenit nordvestiţi, iar constănţenii, de exemplu, sudesteţi. Asta îmi aduce aminte de dorinţa comuniştilor de a comasa, din raţiuni financiare, secţiile Academiei Române. Un hâtru a propus atunci să se unească geologia cu geografia şi cu geometria şi toate trei să fie conduse de Geo Bogza.

Senatorul Cseke Attila a prins din zbor spusele premierului, aducând din nou în discuţie istoricul Partium. Şansele sunt însă slabe, pentru că teama de segregare etnică îi face pe guvernanţi extrem de prudenţi. Poate ar fi bine să ne limităm la vechea Crişană, cu un Sălaj şi un Satu Mare alături, dar fără Maramureş. Dacă tot ţinem la respectarea regiunilor istorice, ar trebui acceptată şi existenţa Maramureşului.

Ei bine, acum vreau să văd dacă marii noştri politicieni de Bihor mai reprezintă pentru Bucureşti şi altceva decât o masă de manevră şi o sursă de colectare a banilor pentru partid. Dacă nici acum nu reuşesc să facă un lobby eficient, care să permită Oradiei să ajungă centru de regiune, va trebui ca la viitoarele alegeri să aruncăm cu ştampilele după ei şi să le băgăm pe gât pelerinele şi găleţile cu care vin după voturi.