Primăria Oradea pune carul înaintea boilor, doar ca să se vadă cu sacii în căruţă! Municipalitatea a supus dezbaterii publice, începând cu 31 mai, proiectul de regulament privind "aplicarea unor cote adiţionale de impozitare pe clădirile care nu respectă încadrarea în frontul stradal construit sau regimul de înălţime stabilit".

Potrivit normativului, care urmează să fie dezbătut în întâlnirea publică anunţată pentru 2 iulie, de la ora 16, în sala mare a Primăriei, proprietarii imobilelor care nu respectă încadrarea în frontul stradal construit sau regimul de înălţime stabilit urmează să fie supraimpozitaţi cu 50%. Altfel spus, deţinătorii clădirilor care ies "în faţă" îngustând trotuarul sau ale celor mai mici decât media imobilelor de pe stradă, chiar dacă au fost construite legal şi sunt îngrijite, vor plăti impozit majorat doar pentru că acestea nu se mai ridică la standardele municipalităţii.

În cazul în care regulamentul, unic în ţară, va fi adoptat de Consiliul Local în forma propusă săptămâna trecută de primarul Ilie Bolojan, supraimpozitarea s-ar putea aplica încă de anul viitor. Indiferent ce ar face, orădenii care vor cădea sub incidenţa lui vor fi supraimpozitaţi din start, pentru că vor fi în imposibilitatea de a-şi demola sau supraînălţa casele peste noapte.

Pentru că pot...

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, noul regulament urmează să fie adoptat în baza aceloraşi normative pe baza căruia au fost instituite supraimpozitarea clădirilor neîngrijite, suprataxarea terenurilor abandonate sau obligativitatea prelungirii programului magazinelor din zona centrală până la ora 21 pe timpul verii.

"Codul Fiscal are în capitolul legat de majorarea impozitelor şi taxelor locale reglementarea că, prin decizia autorităţii locale, a Consiliului Local, se pot institui cote adiţionale de impozit de până la 50%, pe criterii economice, sociale, geografice", a declarat directorul economic al Primăriei, Eduard Florea, joi, în cadrul unei conferinţe de presă pentru prezentarea regulamentului.

Cum în cazul de faţă supraimpozitarea de 50% se va aplica din raţiuni de urbanism, la discuţii a participat şi directorul executiv al Instituţiei Arhitectului Şef, Adriana Lipoveanu, şi arhitectul Eugen Pănescu, familiarizat cu problemele oraşului din vremea în care a lucrat la Planul de Urbanism General.

Vot „în orb”

Primul element de noutate faţă de prezentarea făcută în urmă cu două săptămâni de primarul Ilie Bolojan este că regulamentul se va aplica nu doar centrului istoric, ci şi principalelor artere de intrare în oraş.

"În propunerea de regulament este deja definit un areal. O dată este cel determinat de limitele ansamblului urban Centrul Istoric Oradea, cel care este clasat ca ansamblu-monument pe lista monumentelor istorice, şi o altă categorie de străzi sunt arterele principale ale oraşului, în principal cele care vizează intrările-ieşirile din oraş", a explicat Adriana Lipoveanu.

Al doilea element de noutate este că imobilele care vor fi supraimpozitate în cele două zone vor fi stabilite în baza unui studiu urbanistic ce urmează să fie finalizat după dezbaterea şi adoptarea regulamentului, undeva spre sfârşitul anului. Acest fapt, însă, face ca normativul să fie adoptat "în orb", fără să fie cunoscut numărul orădenilor afectaţi, fără ca aceştia să fie motivaţi să participe la dezbaterea publică, iar supraimpozitarea să se aplice încă de anul viitor, fără ca aceştia să aibă şanse de scăpare!

"Regulamentul este un lucru, iar studiul este alt lucru. Măsurile de supraimpozitare vor fi stabilite oricum individual", a argumentat directorul Florea.

"În interesul proprietarilor"

În ciuda caracterului punitiv al regulamentului, arhitectul Eugen Pănescu a afirmat că acesta este şi în interesul proprietarilor caselor afectate.

"Fundamentările pentru aceste decizii nu sunt doar arhitecturale şi urbanistice, ci sunt şi economice. Studiul şi partea de plan urbanistic vor avea nişte elemente care să arate că acest tip de dezvoltare este atractivă în primul rând pentru proprietar, nu numai pentru viitorul cumpărător şi în general este interesantă pentru oraş", a spus Pănescu.

Concret, deţinătorii imobilelor ar putea afla din studiu valoarea acestora, dar şi valoarea lor potenţială în cadrul în care ar fi supraînălţate. "Oamenii ar putea lua decizii în cunoştinţă de cauză şi nu ar mai putea fi păcăliţi la preţ de dealerii imobiliari pe considerentul că deţin o cocioabă", a susţinut arhitectul.

Primăria comandă, orădeanul plăteşte!

Astfel, pentru a scăpa de supraimpozitare, deţinătorii clădirilor vizate în studiu, altele decât monumentele istorice scutite de impozit prin lege, vor trebui să îşi construiască încă un nivel sau două, în funcţie de vecinătăţi.

Clădirile ar putea avea la parter spaţii comerciale, iar la etaj birouri sau apartamente. Lucrările ar putea fi făcute de proprietar prin forţe proprii sau prin asociere cu un constructor.

Desigur, în cazul în care parterul nu suportă o supraînălţare, clădirea ar urma să fie reconstruită din temelii. Iar asta doar pentru că Primăria este, brusc, nemulţumită de înălţimea clădirilor...