Primăria va supune dezbaterii publice în cursul lunii ianuarie 2010 proiectul de regulament privind efectuarea serviciului de transport public local prin curse regulate şi curse regulate speciale pe raza municipiului Oradea.

Proiectul de regulament cuprinde prevederi referitoare la desfăşurarea serviciului de transport public local de persone prin curse regulate şi regulate speciale, precum şi condiţiile de licenţiere, respectiv autorizare a acestor servicii, conform Legii nr.92/2007, la nivelul municipiului Oradea.

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare referitoare la regulamentul propus se pot transmite pe adresa transport.local@oradea.ro sau la Serviciul Relaţii cu Publicul din cadrul Primăriei municipiului Oradea, până la data de  11.01.2010.