Instituţia Prefectului Bihor a anunţat, vineri, un set de măsuri decise în urma unei întâlniri iniţiate de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, care a avut loc joi, 23 octombrie, la Prefectură, pe tema situaţiei zăcământului de apă geotermală din perimetul Oradea-Băile Felix-Băile 1 Mai.

Potrivit informării semnate de prefectul Claudiu Pop, la întâlnire au participat reprezentanţi ai Ministerului Mediului, ai Prefecturii, Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gărzii Naţionale de Mediu, Administraţiei Naţionale Apele Române, Primăriei Sînmartin, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, respectiv custodele rezervaţiei naturale Pârâul Peţea, Muzeul Şării Crişurilor.

"În urma discuţiilor s-a stabilit un set de măsuri pe termen scurt şi mediu şi un calendar de implementare al acestora, în vederea soluţionării situaţiei de fapt care a dus la degradarea obiectivelor de conservare din cadrul rezervaţiei naturale", se arată în informare.

În consecinţă, în perioada următoare vor fi reluate controalele în teren pentru a se vedea cum au fost făcute forajele şi ce apă se extrage prin acestea. Verificările vor fi făcute de către o comisie mixtă compusă din reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, Apelor Române, ANRM, Ministerului Administraţiei şi Internelor, administraţiei publice locale şi Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Astfel de controale au mai fost desfăşurate, la iniţiativa prefectului Claudiu Pop, în vara lui 2012, fiind verificate 161 de unităţi de cazare cu piscine din Sânmartin (112 persoane juridice şi 49 persoane fizice). Din acestea, şase au fost găsite cu nereguli privind exploatarea apei geotermale, fie fără niciun fel de autorizaţie, fie la adăpostul unor autorizaţii pentru extracţia de apă rece (primite de la Administraţia Bazinală Ape Crişuri), nu în baza unor licenţe (care pot fi eliberate doar de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale).

O altă măsură se referă la executarea de către ANRM, în regim de urgenţă, în imediata vecinătate a Lacului Peţea, a unui foraj "cu rol de monitorizare a resurselor de ape geotermale", rezultatele obţinute urmând să fie comunicate periodic şi analizate.

De precizat este faptul că o parte dintre aceste măsuri fuseseră deja luate. Una dintre ele, aflată în desfăşurare, este realizarea unui studiu complex iniţiat de ANRM privind resursele zăcământului geotermal la nivelul perimetrului Oradea/Băile Felix/1 Mai, în scopul evaluării resurselor de ape geotermale. "După finalizarea studiului, în conformitate cu rezultatele acestuia, se vor stabili măsurile ce trebuiesc întreprinse în vederea utilizării durabile a zăcământului termal", se arată în informarea prefectului.

Totodată, se va continua alimentarea artificială a Lacului Peţea dintr-un foraj aflat în imediata vecinătate a acestuia, "cu acordul şi sprijinul SC Turism Felix SA şi ISU Bihor". De asemenea, în continuare nu se vor acorda licenţe de explorare zăcământului de apă geotermală la nivelul perimetrului Băile Felix - 1 Mai, cu excepţia solicitărilor exprese a entităţilor aparţinând Statului român.

Citeşte pe aceeaşi temă: Robinet închis! ANRM nu mai dă licenţe de exploatare a apei geotermale din Băile Felix şi 1 Mai