Conducerile a două spitale din Bihor, cel Județean din Oradea și Municipalul din Marghita, au decis lărgirea programului de vizitare a pacienților la o zi după ce BIHOREANUL a atras atenția asupra nemulțumirii aparținătorilor.

La Județean, unde vizitele se puteau face doar trei zile pe săptămână pentru a preveni răspândirea infectării cu Covid, se revine la un program zilnic, iar la Marghita, unde au fost suspendate total timp de o lună, interdicția va rămâne în vigoare în anumite secții, cu risc mare de infectare.

La ATI, doar rudele

La Spitalul Județean din Oradea a fost relaxat programul de vizitare după ce, mai mult de o lună, când a început al VI-lea val de Covid, unitatea l-a restrâns la trei zile pe săptămână, marțea, joia și duminica, în intervalul orar 16.00 – 17.00.

Potrivit unei decizii asumate joi de manager, dr. Gheorghe Carp, și de directorul medical, dr. Lucia Daina, începând din această zi vizitarea pacienților se poate face zilnic, 7 zile din 7, de lunea până duminica între orele 16.00 – 17.00.

Numărul de vizitatori pentru un pacient internat într-un salon cu 3 paturi nu va putea fi mai mare de 3 persoane și vor putea fi vizitați maximum doi pacienți în același timp.  

În secțiile ATI vor avea acces pentru vizitarea bolnavilor doar rudele acestora, și nu mai mult de două persoane.

Pentru toate vizitele, durata nu va putea depăși 15 minute pe persoană, și toți vizitatorii vor fi obligați să poarte mască de protecție pe toată durata vizitei.

„La presiune”

Contactat de BIHOREANUL, managerul Spitalului Județean a afirmat că a luat decizia relaxării restricțiilor de vizitare a pacienților în urma „presiunilor”, contrar opiniei de specialitate a epidemiologului unității, care și-a menținut recomandarea ca programul de vizitare să fie cât mai restrâns.

„Am făcut o consultare cu șefii de secții și cu epidemiologul, care continuă să recomande cât mai puține vizite din exterior, în condițiile în care și acum avem un focar de Covid la Chirurgie, iar ancheta epidemiologică a indicat drept sursă un vizitator. Decizia de relaxare a programului de vizitare am luat-o din cauza presiunilor presei”, a spus dr. Carp, făcând referire la o relatare de zilele trecute a BIHOREANULUI despre nemulțumirea aparținătorilor, care își puteau vizita rudele internate doar trei zile pe săptămână.

Cu toate că decizia a fost luată în cursul zilei de joi, aceasta nu a fost anunțată presei, pentru a putea fi comunicată publicului, nici măcar în prima parte a zilei de vineri.

Reguli diferite pe secții

Potrivit unei decizii adoptate joi de Comitetul Director al Spitalului Municipal din Marghita, începând de vineri, 2 septembrie, vizitele vor fi reluate după ce au fost complet suspendate la data de 1 august, din cauza ratei mari de infectare cu Covid atât în rândul unor pacienți, cât și a personalului medico-sanitar.

Prin urmare, aici vizitele vor fi reluate de lunea până vinerea între orele 15.00 – 16.00, iar sâmbăta și duminica între orele 14.00 – 16.00, cu condiția ca aparținătorii să treacă prin triajul unității și să poarte mască de protecție pe față și botoșei în picioare.

Totuși, aceștia nu vor avea acces în toate secțiile unității. La Neonatologie și în secția rezervată pacienților Covid, vizitele vor fi în continuare interzise, în timp ce în secțiile ATI, Chirurgie, Ortopedie și Obstetrică-Ginecologie ele vor fi condiționate de obținerea acordului medicului curant al pacientului.

De asemenea, vizita nu va putea depăși 15 minute, și niciun pacient nu va putea fi vizitat într-o zi decât de un singur vizitator.

În celelalte spitale din județ vizitarea bolnavilor este permisă zilnic, tot cu condiția ca aparținătorii să poarte măști de protecție.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!