Deşi mai sunt câteva zile până la etapa a VI-a a campionatului Ligii a II-a la fotbal, când, dacă nu se va prezenta la jocul pe care ar trebui să-l dispute, pe teren propriu, în compania celor de la Chindia Târgovişte, conform programului competiţional, Luceafărul Oradea ar fi exclusă din liga secundă a fotbalului românesc şi automat dezafiliată, iubitorii fotbalului bihorean mai au speranţe că echipa va continua în eşalonul secund.

Speranţele suporterilor bihoreni se leagă de fapul că anumiţi investitori discută în aceste zile preluarea clubului Luceafărul, iar, conform unor surse, antrenor ar urma să fie Cristian Dulca, fost selecţioner al naţionalei de tineret.

Gavrilă Ghilea, fondatorul clubului Luceafărul Oradea, a confirmat, marţi pentru BIHOREANUL, discuţiile cu anumiţi investitori, fără a oferi însă mai multe detalii, precizând totuşi că sunt "50% şanse ca echipa să continue în campionat". Cine anume ar vrea să investească nu se ştie. Presa orădeană a speculat că ar fi vorba de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, care însă a declarat public că Luceafărul nu îl tentează.

Pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal figurează că meciul Luceafărul Oradea – Chindia Târgovişte de sâmbătă se va juca, iar echipa dâmboviţeană şi-a anunţat prezenţa la Oradea pentru acest joc. De altfel, s-a ajuns în această situaţie pentru că săptămâna trecută, când finanţatorul Ioan Blidaru a decis să nu mai investească în acest club de fotbal, Luceafărul nu s-a retras propriu-zis din campionat, ci doar a notificat Federaţia Română de Fotbal că nu se va prezenta la meciul programat în weekend la Piteşti.

Ce anume se va petrece este greu de estimat, dat fiind că fostul investitor Blidaru a reziliat contractul cu marea majoritate a jucătorilor şi cu antrenorii. Surse din domeniu spun însă că noii investitori ar urma să încropească o echipă pentru jocul de sâmbătă, urmând ca apoi situaţia să se reabiliteze pe parcurs.

Pe de altă parte, mijlocaşul Paul Păcurar a ajuns la UTA Arad, după ce arădenii s-au despărţit de Ştefan Grigorie.