Ce a fost şi ce-a ajuns... La asta reflectează, de trei decenii, un fost nomenclaturist căzut în dizgraţie după ce fusese unul din locatarii Olimpului comunist, ca secretar al Comitetului Central al PCR, viceprimar al Capitalei şi vicepreşedinte al Consiliului Popular Bihor.

După numeroase restituiri ale portretelor unor personaje care, la vremea şi în felul lor, s-au remarcat prin acte ori gesturi anticomuniste, BIHOREANUL vă prezintă de această dată istoria unui demnitar comunist care a sfârşit săpat de propriii săi tovarăşi de drum.

Sub trei regimuri

În 80 de ani, Constantin Dumitrescu a apucat trei orânduiri. Fiu al unui subofiţer de cavalerie, a copilărit în monarhie, amintindu-şi-l cu plăcere pe tânărul Rege Mihai, a făcut carieră în comunism, o vreme chiar în apropierea lui Ceauşescu, iar bătrâneţile şi le trăieşte, uitat de toţi, în ceea ce el consideră că nu e "nici democraţie, nici capitalism, după cum nici ceea ce am trăit înainte de 1989 nu era comunism".

Autor al unor memorii intitulate "Relatări din viaţa unui om", fostul ştab justifică mistificarea la care a participat, susţinând că a vrut doar să-şi "aducă aportul la propăşirea societăţii". "Ce era activistul? Un muncitor, un inginer sau un profesor care în munca de partid se ocupa de impulsionarea activităţii pentru realizarea obiectivelor economice şi sociale", scrie tovarăşul Titi în jurnalul ce alternează episoade din istoria comunistă cu crâmpeie din viaţa activiştilor, reţinând inclusiv nivelul jenant al noilor cârmaci: "La chefuri, tovarăşii comiteau şi glume. Unul i-a pus altuia în vin nişte ghips, care i s-a solidificat în anus, de a trebuit bietul om să sufere o operaţie".

După venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, în 1965, cariera sa a urcat continuu. A participat la al IX-lea Congres, a făcut facultatea de istorie-filozofie la fără frecvenţă, a devenit secretar la Comitetul Central al PCR, iar din '68 a făcut "muncă organizatorică" în Cluj şi Bihor. De atunci, spune Dumitrescu, se vădea "separarea activiştilor de simplii muritori", dându-l exemplu pe prim-secretarul de la Cluj, Aurel Donca, care "n-a luat niciodată prânzul cu ceilalţi tovarăşi la cantina de partid, ci i se ducea masa la cabinet". La Bihor, în schimb, "prim-secretarul Victor Bolojan (n.r. - nicio legătură cu actualul primar Ilie Bolojan) era apropiat de oameni şi ajuta pe toată lumea".

Adjunctul lui "Dincă-te leagă"

În 1976, steaua tovarăşului Titi ajungea la apogeu, fiind uns vicepreşedinte al Consiliului Popular Bucureşti, adică viceprimar general, adjunct al vestitului Ion Dincă, ajuns ulterior prim-viceprim-ministru şi poreclit "Dincă-te leagă", căci ordona arestarea oricui culegea ştiuleţii de porumb rămaşi pe câmpuri. Partidul i-a dat vilă în Cartierul Primăverii şi Dacie neagră, simboluri ale puterii, dar curând avea să cunoască şi reversul: totul în jur era o uriaşă minciună. "Dincă raporta o dată că s-au dat în folosinţă cu 44.000 de apartamente mai mult decât în realitate", scrie Dumitrescu.

Cea mai grea încercare a fost cutremurul din 1977, urmat de vizitele obtuzilor soţi Ceauşescu pe teren, cărora activistul reuşea cu greu să le explice că a fost nevoit să închidă magazinele de la parterul blocurilor afectate, din considerente de siguranţă. Ulterior, pentru că "a fluierat în biserică", criticând "cadrele" de faţă cu secretarul general pentru că nu s-au implicat destul în reconstrucţie, Dincă i-a pus gând rău.

În 1979, ca să scape de el, Dincă i-a aranjat "promovarea" ca prim-secretar (echivalentul prefectului) la Vaslui, dar tovarăşul Titi a comis o greşeală: a cerut Comitetului Central o păsuire, motivând că soţia era bolnavă. "Făcuse o gravă criză de nervi. Născută la Vaslui, a cunoscut marea foamete din Moldova deceniului cinci, şi a jurat să nu se mai întoarcă niciodată acolo", explică Dumitrescu.

Cererea de amânare a fost interpretată, însă, ca insubordonare faţă de Ceauşescu, cel care-i semnase numirea şi, ca atare, a fost surghiunit "în producţie" la Oradea. "Persoane care înainte, când veneam de la Centru, mă salutau până la pământ, acum nici nu mă mai cunoşteau", constata el. A avut, totuşi, noroc: bihoreanul Petre Blajovici, şeful Departamentului Industriei Alimentare, l-a aranjat ca director la Fabrica de Ulei.

"Naşul" centrului Oradiei

Steaua i s-a reaprins în 1981 când, revenit după o audienţă la Ceauşescu, a primit o veste bună: ca prim pas al reabilitării, era numit vicepreşedinte al Consiliului Popular Bihor (un fel de vice al actualului Consiliu Judeţean, dar cu mult mai multă putere), devenind responsabil cu gospodărirea comunală, transportul în comun, comerţul, cooperaţia şi turismul din întregul judeţ.

A fost perioada lui cea mai fastă. "Prima preocupare a fost să schimb aspectul centrului municipiului, unde toate clădirile aveau din timpul războiului culoarea verde kaki, unele fiind în avansată degradare". Lui i se datorează scoaterea liniilor de tramvai de pe strada Republicii şi transformarea în arteră pietonală, prima din ţară, cu vestitele cercuri albe din granit (înlocuite în 2004, sub fostul primar Petru Filip, cu dale cenuşii "Made in China").

Până în '82 a fost renovat tot centrul, începând cu Pasajul Vulturul Negru, după modelul Pasajulului Victor Emanuel, văzut la Milano. "Am colaborat cu primarul Alecu Paraschiv, cu arhitectul Szabo Arnold, de la Institutul de Proiectare, şi cu Horea Văidean, directorul IJGCL. La un moment dat, centrul era un imens şantier, iar orădenii priveau cu admiraţie schimbarea", îşi aminteşte mândru fostul activist.

Întreprinzătorul

Oradea era unul din cele mai bine aprovizionate oraşe, unde "pâinea nu se vindea pe cartele şi încă se găseau carne, legume şi fructe". Despre învârteli personale, nici vorbă, susţine tovarăşul Titi: "O dată am adus 12.000 de butelii de aragaz, dar nu mi-am oprit nici una. Nu mi-am permis niciodată să nu achit consumaţia într-o unitate de alimentaţie publică, deşi eu răspundeam de sector în întregul judeţ".

Mici intervenţii a făcut, dar numai spre binele colectiv, spune bătrânul. De pildă, pentru Întreprinderea Getax a obţinut 40 de Dacii prin Janos Fazekas, ministrul Comerţului Interior, "un secui de treabă" despre care povesteşte că la o şedinţă cu activiştii din comerţ se plângea cu haz: "Toţi vreţi să vă procur numai ţigări străine, cum dracu' le zice?". După care a băgat mâna în buzunar, a scos un pachet şi a spus: "Kent le zice!".

Reuşitele i-au atras însă şi invidii: "În loc să se aprecieze la justa valoare eforturile depuse, vicepreşedinta Frontului Unităţii şi Democraţiei Socialiste, Tamara Dobrin, m-a criticat că am făcut jocul maghiarimii din Oradea". În plus, şi-a atras şi "răutatea unor factori locali, între care secretarul organizatoric Petru Demeter, care s-a destăinuit unui prieten că nu se lasă până nu mă îngroapă".

"Înmormântat" după nuntă

Episodul care l-a scos pe Dumitrescu din joc a stârnit în epocă un scandal enorm, chiar dacă pe lângă abuzurile politicienilor de azi a fost un mizilic. În '82, a organizat de ziua sa şi a soţiei "o masă tovărăşească", iar apoi şi nunta fiicei, în Felix.

Iată cum sună rechizitoriul întocmit împotriva sa de secţia Cadre a CC al PCR: "În Bihor se comentează negativ faptul că în plin sezon turistic a organizat în Băile Felix nunta fiicei şi petreceri cu ocazia zilei lui de naştere şi a soţiei. Pentru fiică a organizat la hotel Belvedere (n.r. - Internaţional) o nuntă cu 150 de persoane, încălcând indicaţiile conducerii de partid de a nu se mai organiza nunţi de proporţii şi cu daruri. Au participat persoane din Bucureşti, Petroşani, Hunedoara, Deva şi Oradea, dar n-au fost invitaţi activişti ai Comitetului Judeţean Bihor, majoritatea invitaţilor fiind cadre din unităţi subordonate Consiliului Popular. Pentru a reduce costurile, Dumitrescu Constantin a adus vodca şi vinul din afara localului, contrar prevederilor legale".

"Cadriştii" propuneau "să fie destituit din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Popular Bihor, să fie sancţionat pe linie de partid şi să plătească pagubele provocate comerţului de stat". Înaintată secretarului general, Ceauşescu a aprobat-o imediat, dispunând "să muncească într-o unitate productivă".

Victima "mafiei bihorene"

Deşi atunci îşi făcuse obligatoria autocritică, peste ani fostul ştab spune că lucrurile nu s-au derulat cum le prezentaseră zbirii de la CC. "Nu am ştiut că tinerii căsătoriţi au primit bani, iar suma a acoperit doar cumpărarea unei mobile de bucătărie şi a unui frigider. Nunta a durat de la ora 18 până la 23 şi am avut sub 100 de invitaţi, iar singurii care au dat bani au fost cei ai cuscrului, Aurel Lăpuşcă, ministru adjunct al Minelor".

Ministrul n-a păţit nimic, pentru că ţinta era el, tovarăşul Titi. "Reclamaţia către CC fusese ticluită de cei care voiau să mă termine", adică "mafia bihoreană", cum erau cunoscuţi prim-secretarul judeţului, Eva Feder, prim-vicele George Vaida şi secretarul organizatoric Petru Demeter, temători că Dumitrescu putea ajunge prim-secretar. Concluzia victimei a fost amară: "Orice ai făcut bun în trecut, acum era şters cu buretele. Halal partid, care îşi pusese obiectiv grija faţă de om!"...

Din clepsidra vieţii...

În scurt timp, soţia lui Dumitrescu era internată la neurologie, iar el a făcut un infarct. Slăbise de la 100 la 68 de kilograme şi s-a pensionat temporar pentru invaliditate. "În câmpul muncii" avea să revină abia după doi ani, în '84, ca economist la Trustul de Construcţii Industriale, de unde avea să iasă definitiv la pensie în 1990. După Revoluţie, tovarăşul Titi a încercat să demonstreze că n-a fost niciodată un profitor şi câţiva ani a umblat după declaraţii în care foşti tovarăşi ca Petru Blajovici şi fostul secretar cu propaganda, Gheorghe Vulturar, adevereau că fusese victima unei conspiraţii puse la cale de Feder, Demeter şi Vaida.

Ajuns în amurg, fostul demnitar nu mai cere decât o dreaptă judecată a faptelor sale, încheindu-şi jurnalul patetic şi îndurerat: "Din clepsidra vieţii mi s-a scurs aproape tot nisipul. Aş fi bucuros dacă aceste pagini ar fi citite şi de alţii, care pot analiza dacă am trăit în zadar sau, în raport de împrejurări, mi-am adus modesta contribuţie la viaţa celor în mijlocul cărora am trăit, cu bunele şi relele inevitabile...".

FAN BOLOJAN
Cei ce fac şi cei ce critică

Deşi evită să comenteze politica post-comunistă, Constantin Dumitrescu afirmă că în 2008 l-a votat pe Ilie Bolojan în fruntea Primăriei Oradea cu entuziasm, crezând că e nepotul fostului prim-secretar Victor Bolojan, rămas în amintirea bihorenilor ca "om de omenie". Ulterior, fostul activist a aflat că între cei doi nu e decât o coincidenţă de nume, ceea ce nu-l împiedică să-i aprecieze actualului edil "determinarea şi onoarea" cu care îşi exercită funcţia. "Când i-am oferit cartea mea, i-am spus domnului Bolojan că o să fie criticat de toţi cei ce nu fac nimic, dar să nu se dea bătut. Totdeauna e mai uşor să stai pe margine şi să-l înjuri pe cel care face ceva", spune tovarăşul Titi.