În anii '90, Gheorghe Sârb făcea deliciul presei prin ziceri de neuitat, precum "camdeodată nu", "primarii mă iubeşte", "avem şi unele lagune în activitate" şi altele asemenea. Perle percepute nu doar ca semne ale unei mari neputinţe în exprimare, dar şi - elegant spus - ale unei la fel de mari inocenţe intelectuale...

După mai bine de un deceniu în care a reuşit să treacă neobservat, politicianul trecut prin mai multe funcţii şi partide şi-a găsit însă un serviciu de invidiat anul trecut: inspector guvernamental. Funcţie pentru care încasează lunar leafă cât un prefect, plus decontarea cheltuielilor de transport, casă, masă şi telefonie. Chit că "camdeodată", vorba lui, n-a avut niciun aport la "bunul mers al treburilor publice".

BIHOREANUL vă prezintă portretul unui bugetar de lux atât de bine camuflat în anonimat încât probabil până şi Guvernul a uitat de ce l-a angajat şi de ce îl plăteşte boiereşte. În plină criză, când tocmai şeful executivului tună la televizor împotriva salariilor "nesimţite" din sectorul bugetar...

Jurist din frigider

Înainte de 1989, Gheorghe Sârb era frigotehnist la o întreprindere unde se ocupa de repararea sistemelor de răcire. După 1990, democraţia i-a dat şansa să parcurgă drumul spre înalta societate. Şi l-a parcurs, câine-câineşte.

În 1992 şi-a făcut firmă de transporturi, iar când aceasta n-a mai mers a ochit o slujbă la stat. Nu una oarecare. Înscris în PDSR, partidul-stat atotputernic în acea vreme, în 2001 Sârb a fost numit de premierul Adrian Năstase secretar general al Prefecturii Bihor (funcţie transformată ulterior într-una de subprefect) şi, pentru o scurtă perioadă, chiar ca prefect interimar. N-a contat că omul absolvise doar o şcoală profesională, fiindcă în timpul mandatului şi-a făcut rost şi de o diplomă de absolvent de Drept la "fără frecvenţă", în condiţii neelucidate, ca urmare a unei înţelegeri dubioase între o facultate privată din Timişoara şi "Sorbonica" din Oradea, mijlocită de Unchiu' Teodor Maghiar.

Concomitent, Sârb a promovat şi pe linie de partid, ca şef al organizaţiei municipale, şi, pentru o vreme, ca preşedinte al PDSR Bihor. În 2004, cum partidul nu avea oameni care să finanţeze campania electorală, a prins un loc eligibil pe lista de candidaţi la Parlament şi a devenit deputat PSD. Pentru ca, după doar un an, să sară în barca PDL şi să "plutească" sub pavilion portocaliu până în 2008, când n-a mai prins un loc în faţă în partid, pentru o nouă candidatură. Aşa că avea să devină, brusc, apolitic. Deghizare sub care, după alegeri, când PDL a intrat la guvernare cu PSD, s-a învârtit de-un post gras, de înalt funcţionar public: inspector guvernamental.

Fofilat de Boc

Funcţia de inspector guvernamental a apărut în anul 2007, când premierul Călin Popescu Tăriceanu a inclus 10 asemenea posturi în subordinea Secretariatului General al Guvernului. Conform HG 34/2007, din rândul inspectorilor guvernamentali, care erau "mezinii" Corpului înalţilor funcţionari publici, urma ca în timp să fie selectaţi viitorii prefecţi, subprefecţi, secretari generali ai ministerelor şi ai Guvernului, pe bază de concursuri organizate anual, cu probe care să testeze cunoştinţele din domeniul administraţiei, cunoaşterea unei limbi străine, precum şi capacitatea de analiză şi sinteză. În ceea ce priveşte atribuţiile de serviciu, inspectorii guvernamentali trebuiau să se ocupe de coordonarea de programe pentru integrarea europeană şi de priorităţile strategice de dezvoltare a administraţiei publice.

Deşi n-a susţinut niciun concurs şi nu era membru în Corpul înalţilor publici, Sârb a reuşit să ocupe postul de inspector guvernamental mulţumită unui artificiu al următorului premier, Emil Boc, care a schimbat vechea HG a lui Tăriceanu. La începutul anului 2009, Boc a înfiinţat 100 de noi posturi de inspector guvernamental, special pentru ca, sub pretextul mobilităţii funcţiei publice, să-i mute în aceste posturi pe prefecţii şi subprefecţii numiţi în guvernarea PNL, astfel încât funcţiile de conducere din prefecturi să poată fi împărţite noii clientele din PDL şi PSD.

Subprefect pe 7 zile

Rămas pe dinafară după alegerile din 2008, Gheorghe Sârb a pus ochii iniţial pe vechea sa funcţie de subprefect, motivând că în 2004, înainte să candideze la Deputăţie, renunţase la aceasta prin "autosuspendare", nu prin demisie. N-a reuşit, fiindcă în Bihor PDL şi PSD s-au înţeles ca democrat-liberalii să ia funcţia de prefect pentru Gavrilă Ghilea, iar social-democraţii să ocupe cele două poziţii de subprefect prin Claudiu Pop şi Silviu Odobasianu.

Fostul pesedistopedelist a reuşit, totuşi, să speculeze conjunctura în favoarea sa. Astfel, pentru că nici Pop şi nici Odobasianu nu erau funcţionari publici, ci trebuiau să facă o stagiatură până la instalarea ca subprefecţi, Sârb a profitat de situaţie şi a obţinut numirea provizorie în vechea poziţie. După care, atunci când PSD-iştii au fost gata de "uns" de-a stânga şi de-a dreapta prefectului, şi-a cerut mutarea în categoria inspectorilor guvernamentali.

Hopa Mitică

Devenit oficial inspector guvernamental la începutul lunii martie 2009, s-ar fi zis că, în sfârşit, Sârb o să-şi găsească vocaţia măcar în această nouă postură...

O lună, însă, n-a avut de ce să-şi bată capul cu privire la muncă, fiindcă pur şi simplu premierul Emil Boc a uitat sau n-a avut timp de el. Şi-a amintit abia la 27 aprilie, când prin decizia 502 i-a găsit un rol formal. "Domnul Gheorghe Sârb, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, este desemnat să îndeplinească la judeţul Neamţ atribuţii din sfera de competenţă a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Fişa de descriere a atribuţiilor se stabileşte prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor", prevedea singurul articol al deciziei lui Boc.

Credeţi însă că Sârb s-a exilat la Neamţ? Ei, aş! După încă aproape două luni, la 10 iunie 2009, el devenea beneficiarul unei noi decizii a premierului, cu numărul 551, prin care era "desemnat să îndeplinească la judeţul Bihor atribuţii din sfera de competenţă a Ministerului Dezvoltării Regionale". La fel ca prima oară, "fişa de descriere a atribuţiilor" urma să fie stabilită printr-un ordin al şefului acestui Minister. Doar că nici asta nu s-a întâmplat.

Mucles!

Deşi de la numirea sa se împlineşte anul, Sârb nu face altceva, practic, decât să taie frunză la câini, singura preocupare fiindu-i aceea de a rămâne pitit în anonimat. Nu are birou nici în Bihor, nici la Bucureşti, iar la nivelul primăriilor, Prefecturii sau Consiliului Judeţean nimeni nu-şi aminteşte ca fostul pesedistopedelist să fi "inspectat" vreodată ceva prin judeţul de care, cică, răspunde.

Misterul n-a putut fi dezlegat nici la nivel central. Pentru a afla totuşi ce sarcini are Sârb, BIHOREANUL a adresat cereri scrise atât Secretariatului General al Guvernului - care îi achită lunar un salariu de bază de 4.168 lei, plus alte aproape 3.000 de lei pentru diurne, transport, cazare în Capitală şi telefonie - cât şi Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. SGG şi MAI au răspuns fără echivoc că Sârb n-a fost "deranjat" cu aşa ceva, iar funcţionarii Serviciului Mass-Media din Ministerul Dezvoltării, n-au dat niciun răspuns scris. Doar telefonic, "pe gură", s-au mirat aflând că Sârb le este coleg de "parohie".

Tot în zadar a fost şi tentativa de a afla direct de la Sârb ce activitate are. Deşi reporterul BIHOREANULUI l-a sunat aproape zilnic, timp de trei săptămâni, fostul subprefect PSD şi deputat PDL s-a eschivat sub cuvânt că tocmai a devenit bunic, apoi că nu are timp şi, în final, n-a mai răspuns la telefoane. Păcat, căci cei care îl plătesc atât de generos, inclusiv viitorii şomeri din administraţia publică, ar fi fost în mod sigur curioşi să ştie pe ce li se duc banii...

PEPINIERA-CIMITIR
Salarii grase pentru muncă zero

Dacă iniţal, în baza legislaţiei din 2007, inspectorii guvernamentali erau "recruţii" apolitici din rândul cărora să fie selectaţi prin concurs viitorii prefecţi, subprefecţi şi secretari generali de ministere, prin HG 23/2009 premierul Emil Boc a schimbat total sensul acestei funcţii. În loc să fie o pepinieră de specialişti, corpul a devenit un cimitir al elefanţilor pentru persoanele numite sub guvernarea PNL şi mazilite de alianţa PDL-PSD.

Plătiţi cu salarii între 4.000 şi 5.000 de lei lunar, plus 1.200 de lei pentru cazare şi alte câteva mii de lei pentru deplasări, cei peste 100 de inspectori guvernamentali au costat anul trecut 2,6 milioane de euro. Adică 26.000 de euro de căciulă.

Pe de altă parte, fiindcă nu se putea ca tocmai foştii prefecţi şi subprefecţi PNL să "inspecteze" activitatea actualei clientele, inspectorii guvernamentali au primit, de fapt, însărcinări care mai de care mai ridicole, menite să-i determine să renunţe la posturi. Astfel, pe lângă faptul că au fost mutaţi din Bihor la Neamţ sau din Tulcea la Maramureş, inspectorii guvernamentali au fost puşi, practic, să se facă singuri de râs.

Cele mai celebre asemenea cazuri îi au în prim-plan pe fostul prefect de Bacău, Constantin Scripăţ, detaşat la Vrancea şi pus să numere şi să măsoare gropile din drumul care leagă cele două judeţe. Un alt fost prefect, din judeţul Dâmboviţa, a primit şi el misiunea să numere copacii de pe marginea şoselei dintre Alexandria şi Bucureşti.