Contactat telefonic de BIHOREANUL, primarul Ilie Bolojan, aflat într-o delegaţie în Germania, a răspuns cu întârziere de o jumătate de zi preşedintelui PSD Bihor, Ioan Mang, care i-a cerut demisia pe motiv că nu a reuşit să unifice Oradea cu Sînmartinul în ciuda campaniei finanţate de la bugetul local, dar şi pentru că, la indicaţiile sale, Poliţia Locală ar fi ameninţat diverşi cetăţeni să se prezinte la urne.
"Dacă domnul Mang are probe, nu are decât să meargă la organele statului, nu să spună poveşti în conferinţe de presă. Eu dezmint categoric asemenea lucruri, dar dacă dânsul spune că are probe să se adreseze instituţiilor statului", a spus Bolojan.
Primarul a arătat indirect că va ignora cererea şefului PSD Bihor de a-şi prezenta demisia. "Sunt oameni care din păcate nu au făcut nimic pentru Oradea şi pentru Bihor cât au avut şi au funcţii importante şi care niciodată nu au propus soluţii, nu au venit cu idei, a căror singură ideologie este nihilismul şi a căror preocupare este ca nici alţii să nu facă ceva", a spus Bolojan.
Edilul a afirmat că refuză să intre în polemici cu şeful PSD Bihor tocmai pentru că nu are timp de "răfuieli politice", dar l-a avertizat pe Mang că va veni şi vremea judecăţii fiecărui politician, la alegeri. "Eu îmi fac treaba, nu am timp de răfuieli, dar vine şi vremea cântarului pentru fiecare politician, şi după vorbe, şi după fapte", a încheiat Ilie Bolojan.
Citiţi pe această temă şi articolul PSD cere demisia primarului Bolojan şi a şefului Poliţiei Locale Oradea