Restaurantul Crinul Alb se extinde deasupra Crişului Repede. Constructorul Abed Nego a demarat la începutul lunii septembrie lucrările de construire a unei terase în consolă pe două niveluri, deasupra râului, pentru firma SC Sernov SRL care deţine restaurantul de lângă podul Dacia.

"Va fi o terasă pe două niveluri care comunică între ele cu conectare la restaurant şi vedere la Crişul Repede", a declarat Ioana Sere, managerul Sernov.

Investiţie în valoare de o jumătate de milion de euro, terasa dublă are un termen de finalizare de 6 luni şi urmează să fie dată în folosinţă în primăvara anului viitor.

Concepută după un design modern, construcţia cu o suprafaţă de 500 metri pătraţi pe ambele nivele va fi acoperită cu sticlă la cel inferior, platforma superioară urmând să rămână deschisă, pentru ca vizitatorii să se poată bucura de briza Crişului Repede.

"Firma a venit cu foarte multe variante de arhitectură, iar în final a fost aleasă soluţia cea mai bună, cu terasa pe două nivele care la nivelul superior va avea un tunel de legătură cu restaurantul", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Potrivit edilului, soluţia aleasă pentru extinderea terasei deasupra Crişului va elibera trotuarul existent, punându-l la dispoziţia pietonilor şi bicicliştilor.