Oamenii lui Laszlo Tokes de la PPMT au făcut un protest în faţa Colegiului Eminescu prin care revendicau clădirea pentru fantomaticii urmaşi ai ordinului călugăresc Premonstratens.

Din start precizez că e normal şi obligatoriu ca toate clădirile revendicate cu acte în regulă să fie restituite celor în drept. Din păcate, însă, foarte multe imobile au fost revendicate prin matrapazlâcuri şi falsuri ordinare, profitându-se de faptul că, la Bucureşti, Comisia de restituire era condusă de nişte inşi care făceau jocuri politice şi nicidecum o analiză a documentelor din arhive.

În ce priveşte clădirea Colegiului Eminescu e chiar scandalos ca un ordin călugăresc, care a depus jurământul de sărăcie, să fie băgat la înaintare de nişte şmecheri care vor să trăiască din chirii. Cel mai bun mijloc de a pune capăt acestui jaf imobiliar este ca toate cultele să fie obligate să plătească statului impozit pe clădiri. Poţi scuti de la impozitare o casă în care preoţii îngrijesc nişte bătrâni sau copii ai străzii, dar e obligatoriu să pui bir pe clădirile transformate în magazine, birturi şi cupleraiuri.

E aiurea să existe şcoli în care elevii stau claie peste grămadă, iar fostele licee retrocedate să zacă abandonate doar pentru că popii n-au vrut să lase din preţul chiriei. Iar dacă tot doresc preacinstitele feţe bisericeşti să aibă parte de clădiri în centru, atunci să facă bine să şi le şi renoveze din veniturile proprii, nu să stea cu mâna întinsă către Consiliul Local.

P.S. Parlamentarul care are curaj să propună o lege privind impozitarea clădirilor bisericilor are votul meu.