Drumul rapid din strada Ecaterina Teodoroiu din Oradea, intrat în lucrări de reparații timp de o lună cu începere din 13 februarie, va rămâne închis în continuare traficului auto.
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Oradea a prelungit restricțiile de trafic până la finalizarea reparațiilor pe tot tronsonul lung de 1,3 kilometri.
„În cadrul ședinței de luni a Comisiei de circulație s-a aprobat prelungirea restricțiilor de trafic pe drumul rapid până pe 31 martie. Atunci ar trebui să dăm drumul la circulație”, a declarat directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiș.
De altfel, după cum BIHOREANUL a mai scris, având în vedere lungimea tronsonului în lucru, de circa 1,3 kilometri, constructorii au cerut de la bun început un termen de execuție de două luni.
„Comisia de circulație a aprobat un termen mai scurt ca să pună presiune pe constructor. În final lucrările vor fi finalizate în termen de o lună și jumătate”, a spus Marchiș.
Termen: sfârșitul lunii martie
Până în prezent, constructorii au demontat parapetele de protecție care delimitează trotuarul de șosea, au decopertat carosabilul în zona trotuarului, au săpat la o adâncime de doi metri și au umplut săpătura cu bolovani mari pentru stabilizarea versantului.
Ulterior, deasupra, executanții au așternut un strat de piatră spartă peste care au tras canalizarea pluvială din zona trotuarului. În prealabil, sub aceasta a fost amenajat un dren pentru evacuarea apelor pluviale pentru a evita acumularea lor în subteran și destabilizarea versantului.
„În prezent se lucrează la borduri. În cursul acestei săptămâni se va pune stratul stabilizat, care va trebui să se așeze șapte zile, după care deasupra se va turna stratul de binder”, a declarat la rândul său viceprimarul de Oradea, Teofil Filimon.
Potrivit viceprimarului, ritmul lucrărilor depinde însă de starea vremii, dat fiind faptul că pentru zilele următoare sunt anunțate ploi.
„Cel mai probabil circulația auto în zonă va fi reluată la sfârșitul lunii martie”, a spus viceprimarul.
Lucrările de reabilitare a drumului din strada Ecaterina Teodoroiu sunt realizate de către firma Drumuri Orăşeneşti, în baza contractului cadru de reparaţii şi întreţinere a străzilor din municipiu.