Un june de la Colegiul Economic din Oradea și-a filmat colegii la şcoală cum făceau mici în pauză. Chestia asta nu mi se pare nemaipomenită, poate şi eu aș fi prăjit mici dacă pe vremea mea s-ar fi găsit mici în măcelării şi, mai ales, grătare electrice. Aşa că povestea asta nu e deranjantă neapărat pentru consumarea produsului tradiţional românesc, cât pentru limbajul extrem de vulgar al celui care s-a postat pe reţeaua de socializare.

Dacă generaţiile mai vechi ar fi avut mijloace de a-şi imortaliza isprăvile, tinerii de acum ar rămâne cu gura căscată de câtă risipă de imaginaţie se putea face sub comunism. Numai că, spre deosebire de elevii de azi, cei din alte epoci erau conştienţi că dacă eşti prost nu e musai să şi claxonezi. 

Eu prefer să văd cum îşi fac elevii meniul la școală, mai ales că erau elevi de la specializarea Turism și Alimentație Publică, decât să posteze filme cu bătăi sau cu agresiuni asupra dascălilor.

Pentru nişte mici amărâţi s-a scandalizat o ţară întreagă. Dar n-am auzit să se scandalizeze Oradea Mare pentru că de ani buni la Colegiul Gojdu se fac hoţii cu transferurile elevilor, iar Ministerul Educaţiei nu a luat decât o singură măsură, aceea de a ascunde gunoiul sub covor.

Nu e caraghios că elevii au mâncat micii fără muştar, de râsul lumii este atitudinea directorilor care la examenul pentru post s-au zbătut să-şi păstreze anonimatul, de parcă ar fi venit la furat, nu la o verificare a cunoştinţelor.

Nu din cauza micilor a ajuns învăţământul nostru pe butuci, ci pentru că atât programa şcolară, cât şi o mare parte din dascăli nu mai sunt din filmul acestui început de mileniu.

Îmi pare rău că audienţa produsă de elevul cu chermeza nu a fost valorificată şi pentru a arăta onor ministrului Educaţiei că ar fi bine să dea o masă caldă tuturor elevilor din ţară, că ar trebui ca şi copiii de la ţară să beneficieze de condiţii umane de şcolarizare şi de dascăli care au depăşit stadiul de analfabeţi funcţional.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!