Relaxarea restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii pandemiei de Covid-19 a redat românilor posibilitatea de a călători. După 15 luni de stat acasă, aproape că nu este familie care să nu își facă planuri de vacanță. 

„Oamenii s-au săturat de pandemie. Unii au trecut prin boală, alții s-au vaccinat ori iau în calcul s-o facă, iar acum vor să călătorească”, spune directorul Asociației pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune, Alexandru Chira. Operatorii din turism pregătesc deschiderea sezonului, care se anunță la nivelul celui din 2019. Când pandemia era încă subiect de film...

S-au redus restricțiile!

Relaxarea restricțiilor începând cu 1 iunie le-a redat românilor șansa să iasă dintre cei patru pereți, iar turismului să se relanseze. Guvernul a permis organizarea de concerte, spectacole și competiții sportive cu până la 1.000 de participanți, redeschiderea cluburilor și a discotecilor la 50% din capacitate, iar a cafenelelor, restaurantelor și piscinelor interioare la 70% din capacitate. Iar limitele pot fi depășite dacă toți participanții sunt vaccinați. 

La fel, scăderea infectărilor la nivel european ușurează călătoriile în străinătate. „Începând din 1 iulie vor fi reluate zborurile internaționale de pe aeroportul Oradea spre destinații din Italia, Marea Britanie și Germania”, spune directorul APTOR, Alexandru Chira (foto).

Să vină turiștii! 

Operatorii bihoreni din turism speră la un sezon reușit. „Ne așteptăm la o creștere a numărului vizitatorilor cu minimum 15% față de anul trecut, când au fost înregistrați 113.000, jumătate față de 2019”, spune Chira.

Oradea încearcă să își atragă oaspeții cu facilități. „Turiștii care stau minimum 2 nopți la unitățile de cazare clasificate au acces gratuit la muzee și la transportul cu OTL, reduceri de peste 10% la circa 25 de restaurante și cafenele din oraș”, zice directorul APTOR.

Hotelierii mizează pe turiștii străini. „Sperăm ca numărul lor să crească după 1 iulie, când va fi introdus pașaportul de vaccinare”, spune directorul hotelului Ramada, Romeo Ionescu. 

În plus, Oradea vrea să redevină o destinație de city-break pentru turiștii din Capitală și din județele limitrofe, atrași de cafenele, arhitectură și aquaparkul Nypmhaea. „Am făcut lucrări pentru îmbunătățirea condițiilor oferite și am păstrat aceleași tarife din 2019”, spune directorul Administrației Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica (foto). În primele două weekenduri din iunie, aquaparkul a funcționat cu casa închisă, toate cele 700 de bilete fiind vândute online!

Încă două săptămâni...

Ancorele turistice ale zonei, stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai se pregăteau săptămâna trecută pentru redeschiderea sezonului după 15 iunie, odată cu vacanța școlară. În ultimii 4 ani Primăria Sânmartin a atras finanțări europene și guvernamentale de peste 26,5 milioane euro și are deschise peste 20 de șantiere.

Pentru a nu deranja turiștii, primarul Cristian Laza vrea să termine în următoarele două săptămâni măcar reabilitarea zonei centrale din Felix. Lucrările de 4 milioane euro vizează, printre altele, coborârea rețelelor în subteran, reabilitarea aleii principale, cu trotuare pietruite de două ori mai late decât carosabilul lăsat mașinilor, și pistă pentru bicicliști. 

Proiectul mai prevede pergole pentru relaxare la umbră, fântână arteziană pentru răcorirea trecătorilor și o toaletă modernă în zona centrală, pentru ca turiștii să nu se mai roage de patronii localurilor din jur. „Până acum s-a pavat 95% din promenadă și inelul ocolitor al stațiunii, iar în următoarele două săptămâni vom turna și stratul de asfalt”, spune Laza.

Schimbarea la față

Investițiile din Felix vor continua anul viitor cu demolarea clădirilor din prefabricate și a bazarului improvizat din zona centrală. „Comercianții mai pot funcționa până în septembrie, ca să își lichideze stocul de marfă, după care vor fi expropriați”, spune Laza. În urma eliberării terenului, spațiul va fi reamenajat sub forma unei piațete, iar pe amplasamentul dinspre parcul central deținut de SC Turism Felix, operatorul va amenaja alei și spații verzi.

Proprietarii și chiriașii clădirilor dezafectate se vor putea reloca. „Vrem să amenajăm anul viitor o zonă comercială, proiectată unitar, în zona parcării de la intrarea în stațiune. Nu va fi vorba de plăcintării și tarabe cu colaci de înot agățați pe pereți. Avem deja discuții cu branduri puternice pentru zona de food și îmbrăcăminte”, afirmă primarul.

Cât despre ruinele fostelor baze de tratament din centrul stațiunii, administrația locală și SC Turism Felix, care le are în proprietate, au deocamdată mâinile legate. „Clădirile au fost clasificate ca monumente de arhitectură balneară”, spune Laza.

„Numărul turiștilor va crește” 

Renovarea stațiunii, pentru prima dată după căderea comunismului, le dă speranțe hotelierilor într-un sezon mai bun. „Odată ce stațiunea va oferi condiții mai bune, numărul turiștilor va crește”, spune directorul SCT Felix, Florian Serac (foto). După un an slab (încheiat cu profit de doar 480.000 lei față de 2 milioane euro, cât era prognozat), acesta speră în relansarea rapidă a industriei. „Numărul rezervărilor începe să crească. Ne așteptăm ca vara aceasta să fie echivalentul celei din 2019”, spune Serac.

În pregătirea sezonului estival, operatorul de turism a făcut reparații și investiții pentru a crește confortul clienților, fără a majora însă prețurile. „Tarifele pentru sejururi rămân cele date în piață în toamna anului trecut. Luna asta vom stabili dacă vom aplica o majorare de 5-10 lei pe zona de agrement, cum ar fi intrarea la ștrand”, zice directorul.

Au investit în pandemie! 

Reprezentanții complexului President, cel mai mare operator privat din stațiune, mizează și ei pe creșterea numărului turiștilor. „Ne așteptăm la un an foarte bun, chiar dacă oamenii și-au schimbat comportamentul de consum. Înainte de anul 2020 aveam rezervate încă din martie majoritatea locurilor pentru iulie și august. Acum lumea este mai precaută, sună doar cu 2-3 săptămâni înainte”, spune directorul, Dumitru Fechete (foto).

Previziunile sunt însă încurajatoare. „Cererea e în continuă creștere. La baza de tratament, de exemplu, care a putut funcționa și înaintea ridicării restricțiilor, în primele 5 luni din an ne apropiem de cifrele din 2019”.

De altfel, pe lângă posibilitățile de relaxare și distracție oferite de piscine și aquapark, conducerea complexului și-a programat pentru începutul lunii august inaugurarea spitalului de recuperare President Medcenter, din vecinătate. Investiție de circa 32 milioane lei, spitalul cu 150 de locuri ridicat în plină pandemie se dorește un etalon care să atragă turiști din tot Estul Europei. Așa cum vor, de altfel, toți operatorii de turism din Oradea și Băile Felix...


BĂILE 1 MAI, ÎN ȘANTIER
Investiții de 4,5 milioane euro

În cel mult un an, stațiunile de lângă Oradea vor fi greu de recunoscut. La fel ca Băile Felix, stațiunea Băile 1 Mai a intrat în reabilitare printr-un proiect european de 4,5 milioane euro. „Am terminat cu lucrările la infrastructura de rețele din subteran, iar în prezent se lucrează la terasament și bordurări”, spune primarul Cristian Laza. 

Edilul estimează că până în aprilie 2022 stațiunea va avea o arteră pietonală cu pistă pentru bicicliști de la intrarea în stațiune până la ștrandul cu valuri. În cadrul lucrărilor se vor asfalta 4 kilometri de străzi, 4,2 kilometri de trotuare și vor fi amenajate 564 locuri de parcare.

Operatorii privați din stațiune nu s-au lăsat mai prejos. Complexul Perla a investit 4 milioane euro în creșterea standardelor de la 3 la 4 stele și reabilitarea aquaparkului, lucrările fiind în curs de finalizare. „Mizăm pe o creștere a cifrei de afaceri cu 70% față de anul trecut, astfel încât anul viitor să ajungem la nivelul din 2019”, spune patronul complexului, Valentin Micoriciu.