Peste 20 de proprietari de rulote din vestul României, dar nu numai, au petrecut noaptea dintre ani sub cerul liber.
Comunitatea de „rulotiști”, cum își spun ei, obișnuiește să sărbătorească Revelionul împreună într-un alt camping, iar în acest an au ales ștrandul termal de la Livada, lângă Oradea, unde au petrecut ultimele clipe din 2024 și primele din anul nou, scrie site-ul stirileprotv.ro.
„Pentru că ne plac oamenii, ne place anturajul”, a explicat decizia una dintre turistele venite cu rulota în Bihor.
Proprietarii de rulote au venit din mai multe județe ale țării, inclusiv Sălaj, Cluj și Mureș, și și-au gătit mâncarea pentru noaptea de Revelion la ceaun ori pe grătare.
Pe lângă că și-au povestit aventurile din timpul anului, îndeosebi drumurile făcute cu rulotele, oamenii s-au relaxat în apa caldă din bazinele ștrandului, la care au avut acces nestingheriți, dat fiind că erau musafirii campingului. „E foarte bine, mai bine ca la munte, apa termală față de zăpadă e departe”, a mărturisit un turist.
Ștrandul termal din Livada, aflat la circa 14 kilometri de Oradea, are două bazine, ambele cu apă termală forată de la 2.400 de metri adâncime.