O fotografie postată de o tânără din localitatea bihoreană Valea de Sus, comuna Câmpani pe contul de Facebook, în care apare împreună cu o prietenă de-a ei lângă un cerb împuşcat a stârnit revoltă printre internauţi, imaginea declanşând totodată şi o anchetă a poliţiştilor.

Fotografia a fost postată de Roxana Ţoţa vineri seară pe reţeaua de socializare, cu textul "sărbătorind vânătoarea de cerbi".

În imagine se poate vedea animalul de pe puntea din spate a unui Nissan Navara aparţinând Ocolului Silvic Sudrigiu, iar tânăra şi prietena ei se pozează ţinând coarnele animalului ca pe un trofeu.

Mai mulţi iubitori de animale i-au reproşat fetei că se distrează pe seama unui "masacru pe faţă", în condiţiile în care "nu e nimic funny în asta".

Situaţia a fost semnalată şi BIHOREANULUI de cititori care puneau sub semnul întrebării faptul că animalul ar fi fost împuşcat legal în condiţiile în care, potrivit legii, vânătoarea de cerb "pentru trofeu" s-a încheiat pe 15 decembrie. 

Povestea a fost lămurită, în final, de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bihor care au găsit-o în scurt timp pe tânără, precum şi cerbul împuşcat şi pe vânătorii care l-au ucis. 

Din primele verificări, cerbul a fost împuşcat vineri, iar vânătorii au prezentat poliţiştilor o autorizaţie eliberată de Ocolul Silvic Sudrigiu. Documentul, care le dădea dreptul să împuşte un cerb mascul de selecţie, a fost ridicat până la finalizarea anchetei începute pentru suspiciuni de braconaj.

"Se va verifica dacă vânatul corespunde categoriei pentru care s-a emis autorizaţia şi pentru care perioada de vânătoare se încheie pe 31 decembrie", au declarat BIHOREANUUI surse judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, tânăra ar fi realizat fotografia în curtea unei persoane la care vânatul urma să fie prelucrat. Cert este că, imediat după sosirea poliţiştilor, Roxana Ţoţa a şters postarea de pe Facebook.

UPDATE:

După apariţia acestei ştiri, tânăra care a distribuit fotografia pe internet a ţinut să precizeze BIHOREANULUI că nu are legătură cu vânătoarea, ci doar a postat imaginea pe reţeaua de socializare.

"Nu sunt de vinovată cu absolut nimic, iar vânătorii au autorizaţie. Vânatul a fost organizat de ocolul silvic", a transmis Roxana Ţoţa.