La o zi după ce antrenorul şi două sportive ale echipei de baschet U13 fete a clubului orădean Rookies au primit rezultate Covid pozitive, analizele au fost repetate cu un rezultat parţial diferit: doar fetele pregătite de Salamon Bela sunt infectate cu SARS-CoV-2, nu şi acesta.
Frustrare cu Covid
După cum BIHOREANUL informa joi seară, antrenorul Salamon Bela şi două componente ale echipei au primit rezultate pozitive după o testare care este obligatorie înaintea participării la orice competiţie sportivă, în condiţiile în care echipa U13 fete a clubului Rookies urma să participe din acest weekend la turneul final al Campionatului Naţional, organizat la Ploieşti. Din cauza rezultatelor, clubul a decis retragerea din competiţie, aşa cum de altfel a şi anunţat joi seară, într-un mesaj postat pe site-ul propriu, în care se preciza, însă, că s-a solicitat repetarea testelor.
Vineri, un nou set de analize, făcute la un alt laborator, a arătat că antrenorul nu are Covid, însă cele două sportive da, iar pe site-ul clubului a fost postat un nou mesaj, critic la adresa „sistemului”, caracterizat prin „neprofesionalism”, care a făcut ca visul participării la turneul final al Campionatului Naţional să fie „spulberat”.
„Echipa (lideră în clasament în momentul întreruperii campionatului) a fost exclusă de la Turneul Final organizat la Ploiești. Astăzi trebuiau să pornească fetele spre locul desfășurării turneului. Au așteptat acest moment de 6 luni. Au lucrat o vară întreagă, cu gândul la medalia mult visată. Au fost sigure că o să poată ține în mână un nou trofeu... dar nu au reușit, din cauza unor erori. Ce vină au ele? Au 13 ani... cum să le facem să înțeleagă? Sistemul a umilit niște copii, un antrenor, un club. Cine este moral de vină? Probabil nimeni, că erori se mai fac peste tot”, se arată în noul mesaj postat pe site-ul clubului Rookies.
Primul test, la Spitalul CFR
Contactat de BIHOREANUL, antrenorul Salamon Bela a refuzat să dea informaţii cu privire la laboratoarele unde au fost făcute atât primul set de teste, cât şi al doilea, însă preşedintele clubului, Veres Attila, a oferit o parte din informaţii.
Potrivit spuselor acestuia, primul rând de analize a fost făcut la Spitalul CFR din Oradea. „Joi, în momentul când domnul antrenor a aflat că rezultatele sunt pozitive, a cerut repetarea testului, care s-a făcut la alt laborator. Pentru că, totuşi, două sportive sunt confirmate cu Covid, echipa a fost retrasă din competiţie, pentru a nu pericilita starea de sănătate a altor sportivi cu care urma să concurăm”, a declarat preşedintele clubului Rookies.
Acesta a precizat că, în asemenea situaţie, nu exista nici măcar posibilitatea teoretică de a participa la turneul final al Campionatului Naţional, tocmai pentru că testele înaintea unei competiţii sunt obligatorii, iar în baza lor Direcţia de Sănătate Publică a judeţului eliberează un aviz, care în acest caz a fost negativ.
Al doilea test, la Judeţean
Sursele medicale contactate de BIHOREANUL au confirmat că primul set de teste pentru echipa U13 a clubului Rookies a fost procesat în laboratorul Spitalului CFR din Oradea, care face analize PCR pentru depistarea Covid de aproximativ o lună, în medie circa 40 pe zi.
După solicitarea clubului de repetare a testelor la un alt laborator, un echipaj al unei policlinici private cu care acesta are contract, MedLife, a prelevat alte probe atât antrenorului Salamon Bela, cât şi celor două sportive izolate la domiciliu, iar acestea au fost prelucrate la laboratorul Spitalului Judeţean, unde de 6 luni se fac în medie între 250-300 de analize zilnic.
„Antrenorul echipei de baschet a solicitat un al treilea rând de analize, care vor fi făcute luni, dar încă nu ştim unde doreşte să fie prelucrate”, au mai precizat sursele medicale.
Acestea au afirmat că rezultatul negativ în cazul antrenorului poate fi explicat, cel mai probabil, printr-o eroare de manipulare a probelor biologice prelevate, exudatul nasofaringian trebuind extras cât mai profund din nas şi gât, iar apoi depus în eprubete bine închise, pentru a nu fi contaminate.