Trăgătorii de la Clubul Sportiv Redpoint Oradea au reuşit să-şi adjudece şapte medalii la întrecerile Campionatului Naţional indoor de tir cu arcul pentru juniori şi seniori, competiţie care s-a desfăşurat la Aninoasa, în judeţul Hunedoara, în perioada 26-29 ianuarie. Astfel, trăgătorii orădeni şi-au depăşit obiectivul, care era de adjudecare a cinci medalii. 

La aceste întreceri, Clubul Sportiv "Redpoint" Oradea a participat cu o delegaţie de opt sportivi, care au avut rezultate peste aşteptări. Astfel, la senioare compound, podiumul a fost ocupat în întregime de fetele de la Redpoint Oradea (Iulia Creţu - locul I şi medalia de aur, Cezara Batyin - locul II şi medalia de argint la primul ei concurs federal, Alexandra Ierina - medalia de bronz). La senioare barebow, Raisa Demian, aflată la începutul carierei de arcaş şi nou legitimată, la primul concurs federal, a ocupat locul III şi a luat medalia de bronz. 

La echipe mixte juniori compound, Ada Luncan şi Sergiu Pallag au câştigat o altă medalie de bronz care se adaugă în palmaresul clubului la începutul acestui sezon competiţional. 

Dar cele mai valoroase medalii au fost cele de la junioare compound, unde Ada Luncan este noua campioană naţională, obţinând titlul şi tricoul de campioană, după meciul cu recent declarata Maestră a Sportului, Andreea Albu (CSS Unirea Iaşi), cea care va participa luna viitoare şi la Campionatul European de tir cu arcul. La aceeaşi categorie, Mara Mihociu a obţinut medalia de bronz, după un parcurs foarte bun în calificări şi eliminatorii. 

De menţionat că majoritatea sportivilor clubului Redpoint Oradea au concurat la categorii mult superioare vârstei lor (de exemplu, Matei Piloca şi Cezara Batyin au doar 12, respectiv 13 ani şi au concurat la juniori 18+, iar Raisa Demian şi Alexandra Ierina au 14 ani și au concurat la senioare 21+), ceea ce face cu atât mai valoroase rezultatele lor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!