Începutul lunii iunie a adus un turneu foarte bun pentru tinerii handbalişti orădeni de la ACS Alpha, care au luat startul, la Sântandrei, la Turneul Final „Perseverența” – Juniori III, o competiție de elită a handbalului juvenil românesc, care a reunit cele mai valoroase echipe ale sezonului.
Într-o atmosferă plină de pasiune și emoție, tinerii sportivi au oferit publicului meciuri spectaculoase, cu intensitate și determinare exemplară.
Printre echipele care au impresionat s-a aflat și ACS Alpha Oradea, care a ajuns până în finala turneului, după un parcurs excelent.
Finala, împotriva celor de la LPS Suceava, a adus un joc tensionat, cu răsturnări de scor, egalitate la finalul timpului regulamentar și două reprize suplimentare.
Scorul final a fost 35–37 în favoarea celor de la LPS Suceava, dar „este un rezultat care reflectă mai mult decât o înfrângere: maturizarea unei echipe care a dat totul”, după cum a transmis antrenorul şi managerul clubului orădean, George Tăutu.
Clasamentul final al turneului „Perseverența” – Juniori III, de la Sântandrei:
1. LPS Suceava
2. ACS Alpha Oradea
3. CS Marta Baia Mare
4. ACS Muncitoresc Reșița
5. CSS Sighișoara
Pentru băieții de la Alpha Oradea, acest turneu a fost, fără îndoială, cea mai bună competiție din sezonul actual. „Au jucat cu responsabilitate, dăruire și au demonstrat că sunt o echipă de viitor. Antrenorii pot fi mândri de modul în care acești tineri au gestionat presiunea și au crescut în fiecare meci”, a transmis clubul orădean, într-un comunicat.
Cei de la Alpha Oradea au dorit să menţioneze și faptul că organizarea turneului final de la Sântandrei a fost exemplară. „Nu putem trece cu vederea sprijinul necondiționat al celor care au făcut acest eveniment posibil: Primăria Sântandrei, reprezentată de domnul primar Mărcuș Ioan, pentru deschiderea și susținerea constantă a sportului local; Asociația Județeană de Handbal Bihor, prin domnul Pavel Mercea, pentru implicarea activă în dezvoltarea handbalului juvenil. Un gând aparte merge către toți părinții care au fost alături de sportivii noștri – în tribune, în culise, în suflet. Sacrificiul, sprijinul și iubirea voastră sunt o parte esențială a fiecărui succes”, se arată în comunicatul ACS Alpha Oradea.
Performanță notabilă și la feminin – locul 3 național pentru junioarele III de la Alpha Oradea
În aceeași perioadă, la Drobeta Turnu Severin, echipa de junioare III a clubului Alpha Oradea a participat la Turneul Final „Perseverența”, reușind o performanță de excepție: locul 3 național, după victoria în finala mică împotriva echipei Liceului Teoretic „Liviu Rebreanu” Turda.
„Fetele noastre au crescut de la meci la meci, demonstrând o evoluție spectaculoasă, spirit de echipă și o voință de neclintit. Medalia de bronz este o recompensă pentru munca, caracterul și pasiunea cu care aceste sportive reprezintă clubul și orașul”, a transmis clubul condus de George Tăutu.
Clasamentul final al turneului „Perseverența” – Junioare III, de la Drobeta Turnu Severin:
1. CSS 2 București
2. HC Arsenal Tăureni
3. ACS Alpha Oradea
4. Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” Turda
De menţionat că ACS Alpha Oradea este condus de Ramona și George Tăutu.