La sfârşit de an, unul dintre cele mai noi cluburi sportive orădene, ACS SWIM 21, a participat cu doi sportivi la întrecerile Campionatelor Naţionale de înot în bazin scurt, care s-au desfăşurat la Miercurea Ciuc şi care a fost rezervată cadeţilor.

Cu toate că participă la concursuri doar din acest an, SWIM 21 a reuşit să se claseze pe un promiţător loc 25, graţie evoluţiilor bune ale celor doi sportivi, Dominic Varga şi Tudor Sălăjan.

Cele mai bune clasări ale celor doi concurenţi au fost: locul 5 la 400 m liber, locul 6 la 200 m bras, locul 7 la 100 m bras, pentru sportivul Dominic Varga, respectiv locul 5 la 200 m fluture, locul 6 la 400 m liber şi locul 9 la 200 m mixt, pentru sportivul Tudor Sălăjan.

Sub îndrumarea cuplului de antrenori Diana Pop şi Alexandru Gavriş, clubul - angrenat în competiții doar din acest an - a mai obținut rezultate bune și în toamnă.

Ca de exemplu sportivul Dominic Purtan, care a participat în perioada 17-19 Noiembrie la Campionatul Naţional de înot pentru copii (poliatlon) 10-11 ani, de la Bacău, a obţinut două clasări pe locul 8, în probele de 50 m bras şi 50 m liber.

"Cu speranţa ca tradiţia acestui minunat sport să nu se stingă în oraşul nostru, aici pe malurile Crişului, urăm succes tuturor sportivilor şi antrenorilor care activează în aceasta ramura sportivă!", a transmis conducerea clubului de înot în comunicatul de final de an.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!