O bucurie strunită i-a cuprins pe reprezentanţii ACL Bihor încă dinaintea momentului în care televiziunile de ştiri au anunţat rezultatele exit-poll-urile. Motivul? De la Bucureşti, Vasile Blaga le-a spus încă în jurul orei 20.30 că Iohannis e "în faţa" lui Ponta.

"Au minţit, au minţit, au minţit!"

Într-o conferinţă de presă fulger, preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa, a spus că este "deosebit de bucuros", pentru că "am spus că vom câştiga şi am câştigat". Popa a rezumat metodele josnice folosite de PSD în "cea mai murdară campanie din câte au fost", amintind de "tăierea pensiilor", "vânzarea de copii", "ruperea Ardealului" şi concluzionând că: "Au minţit, au minţit, au minţit!".

"Ne bucurăm că se pune punct minciunii, vorbelor goale şi acestei mizerii, iată, spulberate de votul popular", a spus Cornel Popa.

La rându-i, preşedintele PDL Bihor, Gavrilă Ghilea, a mulţumit bihorenilor pentru că "s-au prezentat la vot într-un număr nesperat de mare" şi "s-au dovedit suficient de inteligenţi încât să-şi aleagă un nou drum".

De asemenea, Ghilea a spus despre PSD-işti că "celor care au practicat această politică murdară le va fi ruşine să mai stea chiar şi în faţa dumneavoastră".

"Oradea care lucrează"

Primarul Ilie Bolojan s-a simţit dator să le transmită mulţumiri orădenilor pentru că s-au prezentat la vot într-o proporţie cu 25% mai mare decât în primul tur, ceea ce a făcut, conform numărătorii voturilor în primele secţii de votare, ca "diferenţa între Klaus Iohannis şi Victor Ponta să fie consistentă", estimând-o la 65% - 35% în favoarea candidatului ACL, ceea ce înseamnă că Iohannis "este preşedintele orădenilor indiferent ce se va întâmpla în această noapte".

În mod special primarul a ţinut să-şi arate aprecierea pentru "cei care ne-au susţinut şi nu sunt membri şi simpatizanţii noştri", spunând că "practic, Oradea care lucrează şi care duce oraşul în spate prin contribuţiile pe care le aduce zi de zi la bugetul local a ieşit la vot, şi aceşti oameni ne-au ajutat foarte mult în această campanie, companiile private, dar şi cei din sectorul public, şi care în mod normal nu puteau vota altfel decât cu Klaus Iohannis pentru o ţară normală".

"Le sunt recunoscător pentru că ne-au mai dat o lecţie ce înseamnă să te bazezi pe oamenii care lucrează din Oradea. Asta cred că ne face să facem tot ce depinde ce noi şi în continuare pentru binele acestui oraş. Dumnezeu să aibă în pază ţara noastră!", a încheiat primarul Oradiei.

Bolojan a adăugat că semnificativ a fost şi aportul românilor din diaspora, care au sunat în ţară, povestind cât de umiliţi au fost, cerând rudelor să voteze anti Ponta, ceea ce a făcut ca un vot care a fost imposibil peste hotare să se transforme în trei voturi exprimate în ţară prin fraţi, surori, părinţi ori copii.

"S-au întâmplat multe lucruri ciudate"

Liderii PNL şi PDL s-au referit şi la neregulile pe care le-au consemnat în cel de-al doilea tur de scrutin, spunând că în zilele următoare le vor prezenta pe larg, inclusiv cu imagini. Popa a spus, de pildă, că în comuna Roşia, preşedintele PSD local a inaugurat tocmai duminică un magazin second-hand, de unde anumiţi alegători şi-au putut lua produse, dar "cine ştie câte au fost şi plătite", sugerând că, de fapt, au fost date gratis în schimbul voturilor pro Ponta.

Tot la Roşia, a spus Popa, "20 de pesedişti stăteau călare lângă secţia de votare" ca să intimideze oamenii, iar reacţia Poliţiei a fost lamentabilă, deoarece practic poliţiştii s-au făcut că nu văd.

"S-au întâmplat azi multe lucruri ciudate şi o să vi le spunem pe larg. Partide care nu au mai avut candidat în turul II au fost obligate să-şi cedeze locurile din secţiile de votare PSD-ului", a spus şi Gavrilă Ghilea, dând ca exemplu PMP, "asta ca să vedeţi ce bine se uneşte dreapta".

UDMR-iştii au tras pentru Ponta

Un detaliu ce merită reţinut e că, potrivit liderilor ACL, şefii UDMR Bihor au fost în campanie pentru partenerii de guvernare PSD-işti chiar şi în ziua votării, în ciuda faptului că membrii comunităţii maghiare au arătat clar că au alt favorit, şi anume pe Iohannis.

"Când am plecat din Valea lui Mihai, pe la ora trei jumate, am primit informaţia că Szabo Odon (n.r. - preşedintele executiv al UDMR Bihor) a făcut presiuni în Săcueni să nu iasă lumea la vot", a spus Cornel Popa, adăugând că din fericire maghiarii de rând nu au dat ascultare şefilor udemerişti.

Diferenţă clară

În jurul orei 23, reprezentanţii ACL au reuşit să centralizeze situaţia consemnată în jumătate dintre secţiile de votare din Oradea, iar scorul este zdrobitor favorabil lui Klaus Iohannis, care a fost votat de 69% dintre orădeni, în timp ce numai 31% şi-au dat voturile lui Victor Ponta.

În Ioşia, de pildă, la Secţia de Votare 85, Klaus Iohannis a fost preferat de 629 alegători, în timp ce Victor Ponta a obţinut doar 278 de voturi. Chiar şi în Podgoria, unde locuiesc preponderent etnici maghiari, Iohannis a câştigat în faţa lui Ponta cu 180 voturi la 41.