Actorul orădean Richard Balint și fiul său adolescent, Robert Balint, au fost nominalizați la Premiile Radio România Cultural 2023 pentru rolurile din spectacolul „Fiul” de Florian Zeller. Richard și Robert Balint interpretează roluri de tată și fiu într-un spectacol sfâșietor despre depresie și „groaza de a fi părinte”, după cum îl prezenta regizorul Bobi Pricop.

Anunțul a fost făcut de Radio România Cultural, fiind distribuit și de Teatrul Regina Maria.

„Vești bune! Richard și Robert Balint au fost nominalizați la Gala Premiilor Radio România Cultural la categoria „ARTELE SPECTACOLULUI” pentru rolurile tată-fiu din spectacolul „Fiul”, de Florian Zeller, regia: Bobi Pricop”, se arată pe pagina de Facebook a TRM. 

În aceeași categorie a mai fost nominalizată echipa Reactor de Creație și Experiment din Cluj-Napoca, pentru spectacolul „Visul” de Alexa Bacanu, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, și Maria Beatrice Tudor pentru proiectul „Dans Nomad”, desfășurat în județul Timiș și produs de compania independentă Unfold Motion din Timișoara.

„Vor fi recompensate cele mai importante reuşite ale culturii româneşti din anul 2022. De asemenea, vor fi acordate două premii speciale și un premiu de excelență. Gala s-a impus de-a lungul anilor ca un adevărat eveniment de prestigiu, un spectacol în care lumea culturală strălucește și în cadrul căruia publicul îi poate onora cu aplauze pe cei care au performat în domeniile lor”, au anunțat organizatorii.

Nominalizările sunt făcute pe mai multe categorii. De pildă, la categoria Proză au fost selectați autorii: Mircea Cărtărescu, pentru romanul „Theodoros”, Bogdan-Alexandru Stănescu, pentru volumul „Abraxas”, și Florin Chirculescu, pentru cartea „Solomonarul”. La categoria Film, au fost nominalizate producțiile „R.M.N.”, scenariul și regia Cristian Mungiu, „Miracol”, scenariul și regia Bogdan George Apetri, și „Oameni de treabă”, scenariul Radu Romaniuc & Oana Tudor, regia Paul Negoescu.

Gala Premiilor Radio România Cultural, ajunsă la cea de-a XXII-a ediție, va avea loc luni, 3 aprilie, de la ora 18, pe scena Teatrului Odeon. Este singurul eveniment care premiază toate domeniile culturii din România.

Premiera spectacolului „Fiul” a avut loc la Oradea în octombrie 2022, ocazie cu care a fost inaugurată, după reabilitare, o nouă sală a Teatrului Regina Maria, Sala Transilvania. Richard și Robert Balint interpretează rolurile principale, al unui tată divorțat și recăsătorit, care este îngrijorat de comportamentul băiatului său adolescent, respectiv pe cel al fiului captiv într-o stare de depresie și de neliniște. Spectacolul reprezintă prima experiență pe scenă a lui Robert Balint, fiul apreciatului actor al Teatrului Regina Maria.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!