Săptămâna trecută, în parcarea din strada Tudor Vladimirescu, unde sunt depozitate maşinile ridicate din oraş, a fost linişte ca niciodată.
"De marţi nu am mai ridicat nicio maşină. Nu vrem să avem discuţii. Aşteptăm motivarea sentinţei date de Înalta Curte, după care vedem ce vom face pe viitor", spune Cristian Beltechi, directorul Administraţiei Imobiliare Oradea, structura municipalităţii abilitată să ridice maşinile parcate neregulamentar.
Local vs naţional
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat lunea trecută, la sesizarea Avocatului Poporului, că hotărârile prin care consiliile locale din întreaga ţară reglementează ridicarea vechiculelor staţionate neregulamentar şi aplică sancţiuni sunt lovite de nulitate.
Potrivit judecătorilor, aleşii locali şi-au depăşit competenţele, fixând contravenţii şi sancţiuni în domeniul circulaţiei rutiere în locul Guvernului şi Parlamentului. Autorităţile locale, au spus magistraţii, au adăugat la OUG 195/2002 condiţiile în care pot fi ridicate maşinile şi în care pot fi sancţionaţi şoferii contravenienţi, în condiţiile în care acţiunile sunt menţionate în Codul Rutier, dar nu erau şi reglementate.
În Oradea, această activitate este normată prin Regulamentul de funcţionare a parcărilor publice adoptat în 2006 şi prin cel referitor la parcările de domiciliu adoptat în 2010. În lumina sentinţei instanţei supreme, ambele sunt acum lovite de nulitate, pentru că ar interveni local într-o activitate care trebuie reglementată naţional. Pe acelaşi principiu, un consiliu local ar putea hotărî, prin absurd, că într-un oraş se traversează pe roşu, nu pe verde, iar primăria ar putea pune Poliţia Locală să amendeze contravenienţii care fac altfel...
Afacere publică
În ciuda vâlvei iscate de ÎCCJ, Cristian Beltechi (foto) speră ca lucrurile să revină la normal cât mai curând. "Problemele în ţară au pornit de la firmele private care au concesionat activitatea de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar de la primării şi apoi au făcut abuzuri. La noi nu s-a întâmplat aşa ceva. Suntem printre puţinele oraşe care nu au externalizat această activitate şi care fac ridicările de maşini doar cu Poliţia", spune directorul AIO.
În Oradea, ridicările de maşini se fac doar în prezenţa şi din dispoziţia unui poliţist, care îl şi amendează pe contravenient cu 360 lei. Sancţiunea se reduce la jumătate dacă e plătită în 48 de ore, dar vinovatul mai are de achitat şi o taxa fixă de 300 lei, reprezentând cheltuielile pentru ridicarea şi transportul maşinii.
Deşi e evident că o cursă din zona centrală, de unde se ridică cele mai multe maşini, până pe strada Tudor Vladimirescu, unde sunt depozitate, nu poate costa 300 lei, Beltechi, spune că AIO nu face speculă pe seama contravenienţilor. "Anul trecut abia dacă am făcut un plus de 8.000 lei din ridicări. Nu e o afacere privată, ca să ne propunem profitul, ci un serviciu public al oraşului. Câştigul nu e că se fac bani, ci că se face ordine în domeniul parcărilor".
Doar cazuri speciale
Ca de multe ori, adevărul este undeva la mijloc. Chiar dacă activitatea de ridicare a maşinilor în sine nu este foarte profitabilă, ea are implicaţii majore asupra încasărilor AIO. Motivul? Ştiind că pot rămâne oricând fără maşini, şoferii sunt mai atenţi unde parchează şi îşi plătesc taxa de parcare. Aşa se face că, dacă în 2013 AIO a încasat din aceste taxe 8,1 milioane lei, anul trecut suma a crescut la 8,8 milioane lei. Iar performanţa este cu atât mai mare cu cât în toată luna iulie ridicarea maşinilor a fost suspendată pe fondul unei dispute cu Prefectura.
Ulterior, AIO a raportat pierderi de circa 300.000 lei şi probabil că aşa se va întâmpla şi acum. În mod normal, cele trei autospeciale ridică zilnic 12-15 maşini parcate neregulamentar. La acestea se adaugă cam o dată pe săptămână autovechiculele ridicate de pe locurile rezervate de orădeni ca parcări la domiciliu şi cam de două ori pe lună cele descoperite pe spaţiile verzi.
Acum, până la lămurirea legalităţii, AIO va muta maşini doar în mod excepţional. "O autospecială e în permanenţă la dispoziţia Poliţiei pentru ridicarea maşinilor care blochează liniile de tramvai sau care pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic", spune Beltechi. Cum foarte mulţi orădeni şi-au rezervat contra cost locul de parcare de la domiciliu, la solicitare maşina va interveni, în continuare, şi pentru eliberarea celor ocupate abuziv. Până la noi ordine...