Episcopia Romano-Catolică revendica în 2000 clădirile din perimetrul străzilor Magheru-Republicii-Snagovului în care funcţionau Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul ORL, Direcţia de Sănătate Publică şi Ambulanţa, motivând că aparţinuseră Ordinului călugărilor Mizericordieni. După primirea lor, în 2002, aceiaşi Mizericordieni au pretins şi cea mai impozantă clădire din zonă, a Policlinicii Mari. Proprietarul, Consiliul Judeţean Bihor, riposta arătând că aceasta fusese construită de statul austro-ungar ca Palat al Finanţelor, iar după Marea Unire a revenit statului român prin Tratatul de la Trianon.

Comisia specială din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, ai cărei şefi sunt acum cu toţii arestaţi, a decis totuşi, în 2012, ca imobilul să revină misterioşilor călugări. CJ a atacat decizia la Curtea de Apel Oradea, dar după încă un an instanţa a menţinut-o. Nelegal - a hotărât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispunând reluarea procesului şi anulând decizia magistraţilor orădeni, care au judecat, voit sau nu, fără probe.

Istorii călugăreşti

În revendicarea formulată pe baza OG 94/2000 privind restituirea bunurilor naţionalizate ale cultelor religioase, Ordinul Mizericordian, reprezentat printr-o singură persoană, vicarul Episcopiei Romano-Catolice, Fodor Jozsef, pretindea că în 1899, neavând din ce bani să susţină spitalul propriu din centrul Oradiei, călugării au decis o investiţie majoră: "ridicarea unei case de chirie (n.r. - adică a unei clădiri pe care s-o dea în chirie)". Au căutat un muşteriu, l-au găsit iute în Administraţia Finanţelor, au comandat arhitectului Rimanoczy Kalman jr. proiectul, s-au împrumutat de la trei mănăstiri din Slovacia şi au finanţat construirea finalizată în 1900.

În condiţiile în care în Cartea Funciară nu a fost înscris niciodată proprietarul tabular, dovada că imobilul ar fi fost ridicat de călugări este Jurnalul Financiar al Ordinului, susţin Mizericordienii. "Contabilitatea" proprie consemnează plăţi şi încasări, dar fără niciun contract: nici de închiriere cu Administraţia Finanţelor, nici pentru proiectare şi construcţie cu arhitectul.

Pe de altă parte, Mizericordienii au invocat înscrisuri din CF 1607 Oradea, care ar arăta că pe terenul pe care s-a construit Palatul Finanţelor existase anterior "o casă, proprietatea Casei Comune (n.r. - mănăstirii), care a fost demolată", în locul ei ridicându-se "o clădire cu două etaje spre strada Principală (n.r. - actuala Republicii), iar spre strada Sztaroveszki (n.r. - actuala Magheru) cu un etaj". Deşi palatul revendicat are două etaje pe ambele străzi, nici Comisia specială a ANRP, nici ulterior Curtea de Apel Oradea nu şi-au pus întrebarea privind diferenţa faţă de clădirea descrisă în CF-ul invocat de călugări.

Ordinul a prezentat, în fine, copia unui proces-verbal din martie 1947, întocmit nu se ştie de cine, cum că Mizericordienii ar fi deţinut "casa de chirie din Bv. Ferdinand nr. 35" (denumirea românească interbelică a străzii Principale), cu "număr camere 91", precum şi o "Fişă a mijloacelor fixe întocmită la 15 septembrie 1963", potrivit căreia clădirea, transformată în "Policlinică de Adulţi", ar fi fost naţionalizată prin Decretul 302/1948.

Fals şi ilogic

De cealaltă parte, CJ a cerut ca revendicarea să fie respinsă din start. Motivele? Ordinul nu exista legal la data solicitării, nefiind înregistrat şi neavând personalitate juridică, iar edificiul nu putea fi retrocedat în baza OG 94/2000 deoarece nu fusese naţionalizat prin Decretul 302/1948, fiind proprietatea statului român încă înainte de instalarea regimului comunist.

CJ a mai susţinut că Jurnalul Financiar al Ordinului nu e o probă, nefiind confirmat de nicio instituţie a statului maghiar între anii 1900-1920 ori a celui român între 1920-1989, nu ataşa niciun contract ori factură doveditoare şi nu îi era atestată nici autenticitatea. Cât despre înscrisurile din CF, juriştii CJ au acuzat topograful angajat de Episcopie că a suprapus numerele topografice ale terenurilor din perimetrul străzilor Magheru-Republicii-Snagovului, de sub clădirile deja reprimite în 2000, în aşa fel încât aceleaşi parcele să se "potrivească" şi pentru Palatul Finanţelor cerut în 2002. Mai mult, juriştii au descoperit un document al Ordinului din 1947 care arăta că "Spitalul Mizericordienilor avere n’are, se susţine din cheltuielile de spital, din venitul farmaciei şi din vânzarea produselor agricole". Deci, nu şi din chirii de pe urma Palatului Finanţelor!

De la o Curte...

Cu toate acestea, Comisia ANRP a hotărât în 2012 ca imobilul să fie retrocedat. Cum un an mai târziu Curtea de Apel Oradea a menţinut-o, CJ a făcut recurs la Înalta Curte, angajând o echipă redutabilă de avocaţi, formată din orădeanul Mircea Ursuţa, bucureşteanca Dana Tofan şi târg-mureşeanul Ioan Sabău Pop. Aceştia au schimbat radical strategia, lăsând deoparte atuul statului român că a "moştenit" Palatul Finanţelor de la cel maghiar şi concentrând pledoaria pe slăbiciunile adversarului.

Concret, avocaţii au subliniat că revendicarea "a fost făcută de o persoană inexistentă, Ordinul Mizericordian nefiind persoană juridică legal constituită". Singurele hârtii care susţin acest lucru sunt o adeverinţă semnată de episcopul Tempfli Jozsef, cum că Ordinul s-a reînfiinţat în 2003 (deci după cererea de retrocedare), şi o adeverinţă a Secretariatului de Stat pentru Culte, fără valoare juridică. De altfel, Ordinul "nu are nici acum personalitate juridică, nefăcând demersurile necesare recunoaşterii sale şi nefiind recunoscut de statul român".

Avocaţii au evidenţiat şi că "nu există niciun act care să ateste naţionalizarea imobilului", Decretul 302/1947 referindu-se la naţionalizarea Spitalului Mizericordian, nu la cea a unor eventuale alte imobile. "Este de neadmis să dispui o retrocedare fără să ai la dosar dovada preluării acelui bun de către statul român", au remarcat avocaţii. În plus, au adăugat ei, Ordinul nu a produs nicio dovadă că ar fi plătit vreodată impozite pe Palatul Finanţelor, nici statului maghiar, nici celui român.

Cel mai grav este, însă, că restituirea imobilului din strada Republicii 35 "a fost dispusă în 2002 pe baza unor documente, inclusiv înscrisuri de CF, care au stat în 2000 la baza restituirii Spitalului Mizericordian din strada Republicii 33, făcându-se o confuzie între cele două imobile". Apărătorii CJ au subliniat că "există neconcordanţe topografice de neconceput între ceea ce s-a solicitat şi ceea ce s-a retrocedat", astfel că "există suficiente semne de întrebare cu privire la autenticitatea înscrierilor de CF", asupra cărora s-au făcut "intervenţii" după 1989. "Comisia de retrocedare şi Curtea de Apel Oradea aveau obligaţia să sesizeze gravele neconcordanţe din dosarul de restituire", au acuzat avocaţii.

... la alta

Pe 10 decembrie 2014, instanţa supremă a admis toate observaţiile apărătorilor CJ, motivarea soluţiei fiind făcută publică marţea trecută. Practic, magistraţii ÎCCJ au confirmat că ANRP şi Curtea de Apel au ignorat, pur şi simplu, că "nu există niciun act care să ateste naţionalizarea imobilului", că acesta "nu putea face obiectul naţionalizării dispuse prin Decretul 302/1948, referitor la spitale" şi că judecătorii orădeni nu au verificat "existenţa Ordinului Mizericordian". Judecătorii au impus ca la rejudecarea procesului, instanţa locală să rezolve toate aceste probleme şi, în plus, să solicite atât o expertiză topografică, cât şi una în construcţii, pentru identificarea imobilelor deja retrocedate în 2000 şi a celui revendicat în 2002.

Avocatul orădean Mircea Ursuţa afirmă că decizia ÎCCJ conţine sâmburele viitoarei victorii a CJ la rejudecarea procesului. "Detaliul decisiv este constatarea că Ordinul Mizericordian nu a putut dovedi sub nicio formă că imobilul revendicat a fost naţionalizat de regimul comunist", spune el. Amănuntul e crucial pentru că poate face inutile orice alte probe, de la dovada existenţei juridice a Ordinului până chiar la cea că Mizericordienii ar fi construit imobilul. "Nu va trebui decât să aşteptăm ca Ordinul Mizericordian să facă proba naţionalizării, dar - dacă nu au prezentat-o până acum - şansele să o «găsească» de acum încolo sunt egale cu zero". Cât ar fi, aşadar, şi probabilitatea ca palatul să ajungă în mâinile călugărilor...

MODĂ CĂLUGĂREASCĂ
Mizericordienii, ca Premonstratenşii

La fel ca Ordinul Mizericordian, în numele căruia Episcopia Romano-Catolică a devenit proprietara a numeroase clădiri din centrul Oradiei, un apetit imobiliar deosebit l-a dovedit un alt ordin călugăresc romano-catolic, cel al Premonstratenşilor. Reprezentat şi acesta tot de o singură persoană, un anume Rudolf Fejes Anzelm, şi tot inexistent din punct de vedere legal, Ordinul Premonstratens a revendicat întregul teritoriu al staţiunii Băilor Felix, dar şi sute de hectare din comune situate la nord de Sînmartin, pierzând toate procesele deschise în acest scop, de la Judecătoria Oradea până la Înalta Curte.

Premonstratenşii au revendicat şi clădirea Colegiului Naţional Mihai Eminescu, susţinând că ar fi fost naţionalizată de comunişti, dar cererea a fost respinsă în baza Cărţii Funciare, ce demonstrează că statul român s-a intabulat încă din 1936 pe imobilul construit de statul austro-ungar în urmă cu două secole. Ulterior, Premonstratenşii au cerut anularea intabulării din 1936, motivând că în 1940, după dictatul de la Viena, dictatorul ungur Horthy Miklos a desfiinţat actul emis cu patru ani înainte, dar anul trecut au pierdut definitiv şi acest proces.