Sorin Rogia a recunoscut în faţa judecătorilor că l-a ucis pe prietenul său, Radu Bogdan. Judecătorii au confirmat, marţi, mandatul de arestare emis pe numele său, astfel că acesta rămâne în spatele gratiilor.

Informaţia a fost făcută publică de prim procurorul adjunct al Parchetului Bihor, Maria Cotrău.

"Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a confirmat mandatul de arestare preventivă emis pe numele inculpatului Rogia Sorin Ioan. Audiat fiind, inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi, conform declaraţiilor sale, mobilul crimei a fost reprezentat de divergenţe în legătură cu concepţiile despre viaţă şi religie avute cu victima. Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele", a precizat Cotrău într-un SMS transmis jurnaliştilor.

În camera de consiliu, Rogia nu a intrat în amănunte privind derularea evenimentelor din noaptea de 8 spre 9 noiembrie. Judecătorului i-a fost suficientă, însă, mărturia pentru a aprecia că punerea sa în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, în condiţiile în care crima a suscitat o largă emoţie în comunitate.

Circumstanţele producerii tragediei vor fi lămurite, în continuare, de ancheta derulată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, până acum anchetatorii au elucidat faptul că Rogia a părăsit oraşul la scurt timp după comiterea faptei, lăsând şi o scrisoare în care punea fuga pe seama unei stări de ruşine cu privire la procesul în care ar fi urmat să compară pe data de 9 noiembrie. După cum se ştie, individul mai are pe rol un dosar penal pentru mai multe distrugeri şi acte de vandalism comise anul trecut, cu prejudicii de 50.000 euro.

Comportamentul antisocial al lui Sorin Rogia vine pe fondul unor tulburări psihice, pe fond de consum de alcool şi droguri, despre care BIHOREANUL a scris pe larg săptămâna trecută.

Aceleaşi surse apropiate anchetei spun că suspectul a fugit din Oradea direct la Timişoara, unde în cea mai mare parte a timpului s-ar fi ascuns într-un vagon dezafectat din triajul Gării de Nord.

Rogia a fost capturat luni seară, de un echipaj al Poliţiei Transporturi Feroviare, în Gara de Nord Timişoara. Se pare că tânărul ar fi plănuit să fugă în Serbia.

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă închisoarea de până la 25 de ani, pentru omor calificat.