Aşa cum arătam săptămâna trecută, în contextul în care recent au fost numiţi trei noi judecători ai Curţii Constituţionale a României (CCR) pentru un mandat de 9 ani, cred că este necesar a se cunoaşte organizarea, atribuţiile şi mai ales rolul acestei instituţii în sistemul de drept românesc.
Dacă în articolul precedent am prezentat modalitatea de numire a judecătorilor constituţionali, săptămâna aceasta vom vedea cele mai importante atribuţii ale CCR. Acestea, în opinia mea, sunt cele care vizează controlul constituţionalităţii legilor emise de Parlament şi a ordonanţelor simple sau de urgenţă emise de Guvern. Legile pot fi controlate atât înainte de intrarea lor în vigoare, cât şi după, în timp ce ordonanţele pot fi controlate numai după ce ele intră în vigoare.
În concret, în cazul legilor, Constituţia prevede că acestea pot fi atacate la CCR pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate, într-un termen scurt de la adoptarea lor de Parlament, de către anumiţi actori constituţionali cum ar fi Preşedintele României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Avocatul Poporului, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului sau grupuri de minimum 50 de deputaţi sau 25 de senatori.
Formularea unei obiecţii de neconstituţionalitate împiedică promulgarea legii de către Preşedinte până la soluţionarea ei de către CCR. În caz de respingere a obiecţiei, legea este promulgată. În cazul în care obiecţia este admisă, chiar şi în parte, legea se întoarce în Parlament şi va parcurge, de la început, tot procesul legislativ, pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii.
După intrarea în vigoare a legilor sau ordonanţelor, orice cetăţean poate invoca, în orice fază a unui proces obişnuit, excepţia de neconstituţionalitate a oricărui text dintr-o lege sau ordonanţă care influenţează soluţia respectivului proces. Dacă instanţa de judecată consideră că soluţia ce urmează a fi pronunţată are legătură cu textul legal apreciat ca fiind neconstituţional, va sesiza Curtea Constituţională. Trebuie precizat că în ultimii ani a crescut durata de soluţionare a unei excepţii, durată care poate ajunge şi la 5-6 ani de la momentul sesizării Curţii şi până la pronunţarea unei decizii.
Dacă textul respectiv este declarat neconstituţional, cetăţeanul care a invocat excepţia va putea solicita revizuirea sentinţei pronunţate în baza textului declarat neconstituţional, deoarece după anul 2010 nu mai este obligatorie suspendarea procesului în cadrul căruia este invocată excepţia de neconstituţionalitate.