Agenția de rating S&P Global a menținut ratingul României la „BBB-/A-3”, ultima treaptă recomandată investițiilor, înainte de categoria „junk”, dar a păstrat perspectiva negativă, avertizând că țara ar putea fi retrogradată dacă instabilitatea politică se prelungește sau dacă viitorul Guvern nu continuă ajustarea fiscală.
Raportul neprogramat al agenției vine după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, într-un moment în care România se confruntă cu deficite mari și depinde în bună măsură de fondurile europene pentru a-și susține economia și finanțarea.
Potrivit S&P, căderea Executivului complică eforturile României de a-și reduce „dublul deficit”, adică deficitul bugetar și deficitul de cont curent.
„Dizolvarea coaliţiei formate din patru partide va complica eforturile de reducere a dublului deficit ridicat al României - deficitul de cont curent şi deficitul fiscal - pe măsură ce se apropie alegerile din 2028. Cu toate acestea, există un consens larg între partide pentru ajustări şi reforme fiscale suplimentare în 2027, iar un nou guvern este probabil să se formeze în următoarele săptămâni. Performanţele fiscale mai puternice de până acum în acest an, determinate de măsurile dure de consolidare adoptate în 2025 şi de viitoarele plăţi considerabile ale fondurilor UE, ar trebui să ancoreze condiţiile de finanţare externă ale României, în condiţiile în care deficitul de cont curent se restrânge treptat de la un procent estimat de 7,9% din PIB anul trecut. Am confirmat ratingurile noastre de credit suveran pe termen lung şi scurt pe tema României. Perspectiva rămâne negativă”, a transmis compania americană, conform hotnews.ro.
S&P arată că riscurile rămân ridicate în următoarele 6-12 luni, mai ales din cauza dificultăților pe care România le-ar putea avea în implementarea măsurilor de consolidare fiscală și în reducerea deficitelor externe.
„Perspectiva negativă reflectă opinia noastră că riscurile de implementare legate de consolidarea finanţelor publice ale României şi de restrângerea deficitelor sale externe vor rămâne ridicate în următoarele 6 până la 12 luni. Perspectivele reflectă, de asemenea, susceptibilitatea României de a schimba încrederea investitorilor, din cauza nevoilor considerabile de finanţare externă şi deţinerilor nerezidente ridicate ale datoriei guvernamentale”, a transmis agenţia S&P Global.
Agenția avertizează că România ar putea fi coborâtă în categoria nerecomandată investițiilor dacă blocajul politic va întârzia reducerea deficitului sau dacă țara nu va reuși să atragă fondurile europene așteptate.
„Ne-am putea reduce ratingurile privind România dacă impasul său guvernamental s-ar prelungi sau ar duce la incapacitatea de a reduce şi mai mult deficitele fiscale în 2027. Credem că, dacă Guvernul României nu este în măsură să obţină intrările de fonduri preconizate ale UE în perioada 2026-2027, acest lucru ar limita perspectivele de creştere ale economiei, ar complica consolidarea fiscală a Guvernului şi ar amplifica riscurile balanţei de plăţi”, a transmis agenţia de rating.
O eventuală retrogradare ar face mai scumpe împrumuturile statului român și ar putea pune presiune inclusiv pe dobânzile plătite de populație și companii. De asemenea, un astfel de semnal negativ ar putea afecta cursul leu-euro și ar alimenta inflația, deja ridicată.
S&P indică și riscuri externe, precum agravarea situației de pe piața energiei, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Într-un asemenea scenariu, creșterea economică, balanța de plăți și rezultatele fiscale ale României ar putea fi afectate.
Pe de altă parte, perspectiva României ar putea fi îmbunătățită de la negativă la stabilă dacă deficitele fiscal și extern se vor reduce consistent, pe fondul revenirii economiei.
Agenția estimează că România nu va încheia anul în recesiune, dar vorbește despre o stagnare a PIB-ului real, în condițiile în care inflația ridicată și consolidarea fiscală vor afecta consumul privat. Pentru 2027, S&P anticipează o creștere economică de 2,5%.
Raportul mai arată că România trebuie să continue reformele pentru a respecta procedura de deficit excesiv a Uniunii Europene și pentru a accesa fondurile disponibile prin mecanismele europene, inclusiv PNRR.
Criza politică urmează să intre, luni, într-o nouă etapă, când președintele Nicușor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui nou premier. Șeful statului a declarat recent că România va avea un guvern „pro-occidental” într-un „termen rezonabil”, dar a precizat că nu va anunța imediat numele viitorului prim-ministru.