În premieră, Oradea va găzdui, în perioada 25 - 27 iulie, cea mai mare competiţie de crossfit din România.
Crossfit (cu capitala) la Oradea
214 atleţi, din ţară şi străinătate, dintre care 27 de sportivi profesionişti, îşi vor măsura viteza, puterea şi agilitatea într-un concurs fără precedent, cu probe inspirate din atletism, haltere şi gimnastică.
"Romanian Showdown este o competiţie de crossfit deja consacrată. Am reuşit să-l conving pe iniţiatorul ei, sportivul Ionel Handrache, să o aducem la Oradea ca să ridicăm atât nivelul competiţiei cât şi al mişcării sportive", a declarat pentru BIHOREANUL antrenorul orădean Cosmin Giura, principalul partener în proiect, fondatorul Dynamic Studio Oradea.
Fondatorul brandului Romanian Showdown, Ionel Handrache, este antrenor de crossfit şi deţinătorul sălii CrossFit Mathena din Moşniţa Veche, judeţul Timiş. Acesta este şi motivul pentru care primele două ediţii ale competiţiei au fost organizate la Timişoara.
Ediţia de anul acesta va fi organizată cu ajutorul Visit Oradea.
"Prima zi va aduce sportul în inima oraşului, cu o sesiune de competiţie desfăşurată în faţa Teatrului Regina Maria. Am ales această locaţie pentru ca evenimentul să fie cât mai vizibil şi accesiibil pentru public, aducând atmosfera de concurs în spaţiul urban", a declarat pentru BIHOREANUL directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, Alex Chira.
La duel
Primele probe ale competiţiei Romanian Showdown 2025 vor avea loc vineri, 25 iulie, în Piaţa Ferdinand, pe patru categorii de competitori, în funcţie de nivelul acestora, începând de la profesionişti până la sportivi amatori de peste 40 de ani.
"În prima zi de concurs, întrecerea se va desfăşura sub formă de duel, pentru un plus de spectaculozitate cu probe precum împins sania, sărit peste buştean sau altele similare", a spus antrenorul orădean.
Probele exacte vor fi cunoscute abia înaintea competiţiei. "Aceasta este şi frumuseţea acestui sport. Competitorii află în ultima clipă probele cu care se vor confrunta, fapt pentru care, în pregătirea concursului, sunt obligaţi să îşi antreneze atât forţa cât şi agilitatea", a explicat Cosmin Giura.
În perioada 26 - 27 iulie competiţia se va muta în incinta sălii Oradea Arena. Sportivii se vor întrece pentru premii în valoare totală de 8.500 euro. Biletele de intrare au fost puse în vânzare la un preţ de 20 lei.
Cu forţă şi viteză!
Crossfit a fost inventat în anii ’90 de fostul gimnast american Greg Glassman, ca o metodă de antrenament ce combină exerciţii din gimnastică, haltere, atletism şi sporturi de anduranţă, executate în serii scurte, dar intense.
Concret, un antrenament tipic crossfit - numit WOD (Workout of the Day) - poate include tracţiuni, flotări, genuflexiuni, alergare, îndreptări sau aruncări cu greutăţi.
În 2007, disciplina a devenit sport de sine stătător, când mai mulţi practicanţi s-au adunat pe o fermă din Aromas, California, şi s-au întrecut în cadrul unei competiţii unde probele erau anunţate în ziua concursului.
Cei care participă la întrecerile de tip crossfit nu cunosc probele dinainte şi trebuie să se antreneze constant atât pentru forţă, cât şi pentru viteză, anduranţă şi agilitate.
Potrivit statisticilor neoficiale, la nivel mondial, milioane de oameni practică crossfit în peste 14.000 de săli afiliate.