Românii care se întorc acasă de la muncă din străinătate cu ocazia sărbătorilor pascale au aglomerat în weekend vămile din frontiera de vest a României.

Aglomeraţie la frontieră

Traficul prin punctul de trecere Nădlac s-a desfăşurat sâmbătă cu greutate, deşi autorităţile au suplimentat numărul agenţilor şi a benzilor pentru intrare în ţară.

Situaţia a fost îngreunată de faptul că mulţi călători reveneau din ţări care au fost introduse pe lista galbenă joi seară, fapt pentru care sunt obligaţi să intre în carantină pentru 14 zile.

"Cea mai mare aglomeraţie a fost la Nădlac. Creşterea fluxului de călători s-a suprapus peste faptul că ţări precum Germania sau Belgia au intrat între timp în zona galbenă pentru care se impune carantinarea. Mulţi dintre cei care reveneau în ţară nu au ştiu acest lucru. Unii au făcut cale întoarsă ca să nu fie închişi în casă de sărbători, iar alţii au intrat în ţară, fapt pentru care au durat mai mult formalităţile", a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Bihor, comisarul Laura Bondar.

Călătorii proveniţi din ţările aflate pe lista galbenă au fost îndrumaţi către punctele de control ale Direcţiei de Sănătate Publică. Aici, aceştia au fost verificaţi dacă s-au vaccinat împotriva Covid-19, iar cei care nu s-au imunizat au fost obligaţi să intre în carantină.

"Încercaţi prin Borş!"

Pentru a fluidiza traficul prin vama Nădlac, autorităţile le-au recomandat românilor care intenţionau să intre în ţară să folosească şi alte puncte de trecere a frontierei.

"Dacă la Nădlac a fost aglomeraţie, vămile Borş I, Borş II, Turnu şi Vărşand erau goale. În Borş, de exemplu, nu se aştepta aproape deloc", a spus Bondar.

Potrivit portalului Poliţiei de Frontieră, duminică după-amiază timpul de aşteptare în vama Borş, de exemplu, era mai mic de zece minute, iar traficul prin vama Nădlac a revenit la normal.

Autorităţile se aşteaptă ca măsurile de introducere pe lista galbenă a unor ţări cu comunităţi mari de români să diminueze numărul celor care revin acasă de sărbători raportat la anii precedenţi. Este de aşteptat ca mulţi români să renunţe la revenirea în ţară pentru a evita carantinarea.