"Un plus de valoare pentru judeţul Bihor". Aşa a catalogat ministrul Mediului, Rovana Plumb, proiectele de mediu aflate în diferite stadii de derulare în Bihor, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate sâmbătă dimineaţă, după ce avusese o întâlnire, la Prefectură, cu primarii şi preşedintele Consiliului Judeţean.

Plumb a declarat jurnaliştilor că apreciază toate eforturile autorităţilor locale pentru continuarea proiectelor finanţate cu fondurile europene, fără însă a promite vreo alocare şi de la bugetul de stat, pentru noi proiecte.

"Din punct de vedere al implementării politicilor pentru protecţia mediului avem veşti bune pentru Bihor. Bihorul este pe lista de priorităţi pentru finalizarea investiţiilor pe bugetul de stat", a spus Plumb, referindu-se la proiectul Primăriei Oradea, în valoare de 35 milioane euro, pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de apă, aprobat şi demarat înainte ca actualul ministru să-şi fi început mandatul.

Ministrul s-a referit şi la un alt proiect al municipalităţii orădene, cel pentru înlocuirea actualei centrale termice, pe cărbune, extrem de poluantă, cu una nouă, pe gaz, susţinând că va sprijini şi acest proiect, care a primit deja finanţare europeană. "În ce priveşte asigurarea şi modernizarea unei noi centrale termice, vom continua lucrările pe termie finanţate cu fonduri europene programate în perioada următoare, astfel încât cetăţenii să aibă acces la termoficare la un preţ corect", a spus ministrul.

Rovana Plumb a vorbit, în fine, şi despre proiectul, finanţat tot cu fonduri europene, pentru asigurarea unui management integrat al deşeurilor la nivelul judeţului Bihor, spunând că "până la sfârşitul anului Comisia Europeană va aproba proiectul în valoare de 44 milioane euro".

Ministrul Mediului şi-a lăudat şi propria echipă, susţinând că rata de absorbţie a fondurilor europene în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu a crescut din primăvara anului trecut până în prezent cu "încă 700 milioane euro", astfel că de la un procentaj de 7% România a ajuns la 28% în ce priveşte rata de absorbţie.