Senatorul UDMR Bihor Rozalia Biro, preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, precum şi preşedintele Organizaţiei de Femei a UDMR, afirmă că îşi doreşte să devină viitorul ministru al Culturii şi vicepremier al României din partea Uniunii, discutând deja acest lucru cu liderul formaţiunii, Kelemen Hunor, că apreciază drept "logică" propunerea sa şi că va fi "onorată" să accepte cele două funcţii.

"Am discutat deja"

"Am avut deja o discuţie cu domnul preşedinte Kelemen legat de acest aspect. În cursul zilei de mâine vom avea Consiliul Permanent al UDMR, convocat să desemneze cine va fi candidatul nostru la alegerile prezidenţiale, şi - având în vedere că până la 1 august (n.r. - când Kelemen Hunor se va retrage din Guvern) - bănuiesc că tot mâine domnul preşedinte va face propunerea cine să preia cele două funcţii. În cazul în care Consiliul Permanent va vota să preiau eu aceste funcţii, eu voi fi onorată să le accept", a declarat miercuri, pentru BIHOREANUL, senatorul UDMR Bihor Rozalia Biro.

Biro a specificat că nominalizarea sa este, de altfel, "logică", dată fiind poziţia pe care o ocupă în cadrul UDMR. "Ceea ce subliniază logica ca domnul preşedinte Kelemen să mă propună pe mine este faptul că această funcţie pe care o am, de preşedinte al Consiliului Reprezentanţilor Unionali, este a doua funcţie politică în cadrul UDMR, după cea de preşedinte", a spus senatorul UDMR.

Piesă grea, dar cu dosar

Rozalia Biro are 49 de ani, iar în 2012 a fost aleasă senator într-un colegiu din judeţul Bihor în care majoritatea populaţiei este de etnie maghiară, după ce în perioada 2004-2012 a fost viceprimar al municipiului Oradea. Din anul 2007 este preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, fiind aleasă atunci în locul avocatului Frunda Gyorgy, iar din 2013 este şi preşedintele Organizaţiei de Femei a UDMR.

Din anul 2012, Biro Rozalia este anchetată de DNA pentru abuz în funcţie, dosarul penal având la origine un raport al ANI din 2010 care a acuzat-o de conflict de interese pentru că în 2006, pe când era viceprimar al Oradiei, dar şi membru în Consiliul de Administraţie al Fundaţiei Partium, ce funcţionează pe lângă UDMR Bihor, a aprobat închirierea către această fundaţie a unui imobil din centrul Oradiei. Biro a atacat în justiţie ANI şi a cerut anularea raportului, dar în 2012 a pierdut procesul, astfel că în prezent este cercetată într-un dosar încă nefinalizat.

Un demnitar "biped"

Pe de altă parte, Rozalia Biro este cunoscută şi pentru cunoaşterea deficitară a limbii române, astfel că, dacă va fi numită, poate face deliciul presei bucureştene care e de aşteptat să-i întindă capcane de ordin lingvistic.

În 2010, de altfel, ea a fost subiectul unei farse radiofonice care a subliniat acest lucru. Sunată în timpul unei emisiuni Radio Zu de un realizator care s-a recomandat a fi jurnalist la postul de televiziune Realitatea TV şi că intenţionează să facă o emisiune în Oradea "despre copiii bipezi", fosta viceprimăriţă, care răspundea de problemele sociale ale municipalităţii, a confundat bipezii cu cerşetorii şi a acceptat să participe la emisiune.

Ea l-a asigurat însă pe realizator că "majoritatea copiilor bipezi din Oradea provin din alte localităţi" şi că pe străzile din municipiu abia dacă pot fi găsiţi "câţiva", pentru că Poliţia Comunitară i-a ridicat pe aproape toţi ceilalţi. Culmea e că, mamă a doi copii, Biro a spus inclusiv că nu are "niciun biped în familie".